Valentin Crețu (FCSB) după victoria cu Inter Club d'Escaldes: Sperăm să fie ultimul meci în care ne-am jucat cu ocaziile

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 10-07-2025 00:00

Actualizat: 10-07-2025 03:00

Article thumbnail

Sursă foto: primasport.ro

Fotbalistul echipei FCSB, Valentin Creţu, a afirmat, miercuri seara, după victoria cu Inter Club d'Escaldes, scor 3-1, în prima manşă a turului întâi al Ligii Campionilor, că speră ca acesta să fie ultimul meci din această stagiune în care formaţia sa ratează atât de mult, conform Agerpres.

"I-am urmărit (n.r. - pe adversari), ştiam că pasează destul de bine, dar suntem la început de sezon, trebuie să ne recăpătăm ritmul de joc. La 3-0 trebuia să mai marcăm, să ne facem jocul mult mai liniştit. În fotbal dacă nu joci serios până când fluieră arbitrul, se poate întâmpla orice. A ratat Miculescu şi în loc să se facă 4-1 putea fi 3-2. Sperăm să fie ultimul meci în care ne-am jucat cu ocaziile. Nu ştiu dacă ne-am relaxat, dar am intrat aşa un pic în jocul lor în a doua repriză. Sperăm să fie ultimul joc în care ne-am relaxat. Mă bucur că am câştigat, deşi scorul putea fi mult mai mare. Dar rezultatul este pe deplin meritat", a afirmat Creţu.

El speră ca prestaţia echipei sale să fie mult mai bună în partida retur din Andorra.

"Trebuie să nu mai ratăm ocaziile pe care le-am avut, trebuie să îi luăm în presing, să marcăm din prima şi să ţinem ritmul până la final. Trebuie să joci mult cu capul. Nu este o echipă rea (n.r. - Inter Club d'Escaldes), s-a schimbat mult fotbalul şi nu mai trebuie să iei adversarul cu nasul pe sus, pentru că te aştepţi la orice. Sperăm să fie altceva în retur", a mai spus Creţu.

FCSB a învins formaţia andorrană Inter Club d'Escaldes cu scorul de 3-1 (2-0), miercuri seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în prima manşă a turului întâi al Ligii Campionilor la fotbal.

Campioana României a luat o opţiune pentru calificarea în faza următoare după un meci în care a alternat faze de spectacol cu gafe de proporţii.

Manşa secundă va avea loc pe 15 iulie, pe Estadi FAF de la Encamp (21:30).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri