DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Valoarea normei de hrană a poliţiştilor a fost diminuată faţă de ianuarie pentru că luna februarie are 28 de zile

taiere

Norma de hrană pentru poliţişti aferentă lunii februarie are o valoare diminuată cu aproximativ 100 de lei, în comparaţie cu luna precedentă, deoarece februarie are 28 de zile, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI) într-un comunicat de presă transmis, marţi, Agerpres. "Având în vedere că luna februarie are 28 de zile, norma de hrană aferentă acestei luni are o valoare diminuată cu aproximativ 100 de lei, în comparaţie cu luna precedentă, care a avut 31 de zile. Această situaţie se înregistrează în fiecare an, fiind bine-cunoscută de personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Plata salariilor personalului MAI se face în ziua de 14 a lunii în curs, pentru munca prestată în luna precedentă. În ceea ce priveşte norma de hrană, aceasta se plăteşte raportat la numărul de zile ale lunii în curs", informează comunicatul MAI.

MAI reaminteşte că odată cu încasarea salariilor, aproximativ 8.000 de poliţişti, dintre cei 127.000 de angajaţi ai MAI, nu vor mai încasa sumele aferente sporului de 40% pentru asigurarea continuităţii serviciului poliţienesc de la domiciliu, ca urmare a faptului că acest spor nu mai are temei juridic pentru acordare. "Eliminarea acestui spor nu a fost cauzată de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acesta fiind acordat printr-un amendament susţinut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanţei nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, cu valabilitate doar pentru 6 luni din anul 2017", se arată în comunicat.

Măsurile dispuse de conducerea MAI de majorare a unor sporuri pentru 28.000 de poliţişti au intrat în vigoare de luna aceasta şi se vor regăsi în salariile din luna martie 2018. De asemenea, conducerea Poliţiei Române urmează să prezinte soluţii pentru reorganizarea programului de lucru al personalului, astfel încât să fie asigurată continuitatea serviciului poliţienesc, în paralel cu respectarea timpului liber necesar recuperării poliţiştilor după serviciu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Alexandru Marghiloman General Averescu

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.