Valul de refugiați ucraineni îl va depăși cu mult pe cel din Siria

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 08-03-2022

Actualizat: 08-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: InquamFOTO/George Calin

Reprezentantul UE pe politică externe, Josep Borrell, susține că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru 5 milioane de refugiați din Ucraina.

„Trebuie să fim pregătiți să primim cinci milioane de oameni. Știm că în timpul crizei din Siria din anii 2015-2016, care a fost criza migranților în Europa, vorbeam despre aproximativ 1,5 milioane de oameni, acum vor fi mai mulți”, a declarat Borrell, potrivit CNN,  înainte de o ședință a miniștrilor de externe care se desfășoară la Montpellier, în Franța.

Diplomatul european a mai spus că UE nu trebuie să se mobilizeze doar pentru a acorda ajutor umanitar, dar și pentru a aloca resurse țărilor care au granițe cu Ucraina prin care intră refugiați.

Duminică, Filippo Grandi, unul dintre reprezentanții ONU pe probleme de refugiați, a declarat că peste 1,5 milioane de refugiați din Ucraina au trecut țările vecine în 10 zile și a descris situația drept „cea mai rapidă creștere a unei crize a refugiaților de la sfârșitul celui de al doilea război mondial.”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri