Vânătoarea continuă - Israelul a ucis încă un lider Hamas

Autor: George Traicu

Publicat: 10-08-2024

Actualizat: 10-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: uva.nl

Armata israeliană a efectuat un atac aerian în regiunea Sidon din Liban și l-a eliminat pe comandantul Hamas din Liban, Samer Mahmoud al-Hajj, relatează The Times of Israel, potrivit Mediafax.

Potrivit unei declarații a armatei și a Shin Bet, al-Hajj a fost responsabil pentru „avansarea atacurilor teroriste și a lansărilor de proiectile din Liban către teritoriul israelian”.

Al-Hajj a fost comandantul forțelor militare ale Hamas în tabăra de refugiați palestinieni Ein al-Hilweh de lângă Sidon și responsabil pentru „recrutarea și antrenarea teroriștilor pentru a ataca statul Israel”, se mai spune în declarația IDF.

Agenția Națională de Știri oficială din Liban a transmis că al-Hajj călătorea într-un SUV când acesta a fost lovit de două rachete.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri