DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vanghelie, la Curtea de Apel: 'Noi, românii, avem o soartă mai rea, să fim căliţi'

vanghelie semn

Curtea de Apel Bucureşti judecă joi contestaţia lui Marian Vanghelie la decizia Tribunalului Bucureşti de a-i menţine arestul la domiciliu, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru corupţie.

La CAB, Vanghelie a vorbit despre soţia sa însărcinată şi a depus documente medicale care atestă faptul că naştere este iminentă.

"Am depus documentele medicale. Pot interveni anumite probleme medicale, poate fi o naştere prematură, a trecut de săptămâna 36. Având în vedere că e fată, poate să se nască oricând", a declarat Vanghelie, care a adăugat că are încredere în justiţie şi speră ca lucrurile să intre în normalitate.

Întrebat dacă are emoţii pentru naştere şi dacă Oana Mizil se va descurca la maternitate fără el, în cazul în care judecătorii vor menţine arestul la domiciliu, Marian Vanghelie a declarat: "Ne pregăteşte Dumnezeu pentru orice eveniment. Cred că avem puterea să trecem peste orice evenimente. Nu mi-e frică de nimic, numai de Dumnezeu. Noi, românii, avem o soartă mai rea, să fim căliţi."

Primaul suspendat al Sectorului 5 a povestit şi un episod neştiut de la naşterea primului său copil, pentru a ilustra emoţiile trăite într-un astfel de moment. "Când a născut prima soţie, eram cu Piedone la spital şi sora medicală i l-a pus în braţe lui. Am început să plângem amândoi, nu ştia sora cine e tatăl", a povestit Vanghelie.

***

Pe 3 august, magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, să fie judecat în continuare în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.

Marian Vanghelie s-a prezentat atunci în instanţă şi a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, susţinând că urmează să devină tată şi că vrea ca totul "să reintre într-o stare de normalitate".

Pe 10 iulie, Marian Vanghelie a fost eliberat după patru luni de arest preventiv.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, şi omul de afaceri Marin Dumitru, toţi sub control judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.