Vânzările de armament au atins un nou record în 2024, pe fondul conflictelor din Ucraina și Gaza

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-12-2025 12:16

Article thumbnail

Sursă foto: Habboub Ramez/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Alimentate de conflictele din Ucraina şi Gaza, vânzările celor mai mari 100 de producători de arme din lume au atins un nou record în 2024, în ciuda problemelor de producţie care au afectat livrările, potrivit unui raport publicat luni de Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), informează AFP.

Conform acestui document, vânzările combinate ale acestor 100 de firme s-au ridicat anul trecut la nivelul record de 679 de miliarde de dolari (586 de miliarde de euro), în creştere cu 5,9% faţă de 2023. În ultimul deceniu, între 2015 şi 2024, veniturile celor mai mari 100 de furnizori au crescut cu 26%, scrie Agerpres.

"Anul trecut, veniturile globale ale furnizorilor de arme au atins cel mai înalt nivel înregistrat vreodată de SIPRI, deoarece producătorii au profitat de cererea puternică", a declarat Lorenzo Scarazzato, de la Programul de cheltuieli militare şi producţie de arme din cadrul Institutului, într-un comunicat.

Jade Guiberteau Ricard, de la acelaşi Program, a explicat pentru AFP că "acest lucru se datorează în principal Europei", deşi "toate regiunile au înregistrat creşteri, cu excepţia Asiei şi Oceaniei". Potrivit acesteia, creşterea cererii în Europa este legată de războiul din Ucraina şi "de percepţia ameninţării ruseşti de către statele europene". Această tendinţă are legătură cu nevoile proprii ale Ucrainei, cât şi cu nevoile ţărilor care i-au trimis echipamente şi trebuie să îşi refacă stocurile. În mai multe ţări europene, "am văzut numeroase planuri de modernizare în desfăşurare care vor reprezenta o nouă sursă de cerere", a adăugat Guiberteau Ricard.

39 dintre primii 100 de furnizori de arme sunt americani, inclusiv primii trei: Lockheed Martin, RTX (fosta Raytheon Technologies) şi Northrop Grumman. Per total, producătorii americani au înregistrat o creştere combinată a veniturilor de 3,8%, până la 334 de miliarde de dolari (288 de miliarde de euro), reprezentând aproape jumătate din totalul global.

În Europa, veniturile combinate ale celor mai mari 26 de companii de armament au crescut cu 13%, ajungând la 151 de miliarde de dolari. Producătorul ceh Czechoslovak Group, care a beneficiat de Iniţiativa cehă privind muniţiile şi care furnizează obuze de artilerie Ucrainei, a înregistrat o creştere a veniturilor cu 193% - cea mai mare creştere procentuală - până la 3,6 miliarde de dolari.

Însă producătorii europeni de armament se confruntă şi cu dificultăţi în a satisface cererea crescută, având o aprovizionare cu materiale mai dificilă. De exemplu, companiile franceze Airbus şi Safran, care înainte de 2022 îşi procurau jumătate din necesarul de titan din Rusia, au fost nevoite să găsească noi furnizori. În plus, restricţiile la exportul de minerale critice impuse de China au determinat companii - precum Thales în Franţa şi Rheinmetall în Germania - să suporte costuri mai mari legate de restructurarea lanţurilor lor de aprovizionare.

Doi producători ruşi de armament se numără, de asemenea, printre primii 100 de furnizori. Veniturile combinate ale Rostec şi United Shipbuilding Corporation au crescut cu 23%, ajungând la 31,2 miliarde de dolari, în ciuda lipsei de componente din cauza sancţiunilor internaţionale, deoarece cererea internă a compensat din plin pentru scăderea exporturilor. Industria rusă de armament are probleme în a găsi suficientă forţă de muncă calificată "pentru a susţine ratele de producţie proiectate necesare pentru atingerea obiectivelor de război ale Rusiei", notează raportul.

La nivel global, regiunea Asia şi Oceania a fost singura care a înregistrat o scădere a veniturilor totale ale celor 23 de companii de armament cu sediul acolo, cu 1,2%, până la 130 de miliarde de dolari. Potrivit SIPRI, situaţia din Asia nu este uniformă: companiile chineze au vândut mai puţine arme, în timp ce producătorii japonezi şi sud-coreeni au înregistrat o creştere a veniturilor, stimulată de cererea europeană.

Nouă dintre primele 100 de companii de armament au sediul în Orientul Mijlociu, cu venituri combinate de 31 de miliarde de dolari. Trei dintre ele sunt israeliene şi reprezintă mai mult de jumătate din această sumă (+16%, până la 16,2 miliarde de dolari).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri