Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vânzările Mercedes-Benz au scăzut puternic în trimestrul doi

mercedes benz

Vânzările Mercedes-Benz au scăzut puternic în trimestrul al doilea, împiedicate de problemele de aprovizionare şi de blocajele cauzate de coronavirus în China, a anunţat luni producătorul german de automobile, transmite Reuters.

Producătorul auto a livrat 490.000 de maşini de pasageri din aprilie până în iunie, în scădere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform news.ro.

Pentru prima jumătate a anului 2022, divizia sa de autoturisme a înregistrat o scădere cu 16% a vânzărilor, la un total de 998.000 de livrări.

Vânzările din trimestrul al doilea au scăzut cel mai mult în China, cea mai importantă piaţă unică, scăzând cu 25%, la 163.700 de vehicule, a spus producătorul auto.

Vânzările din regiunea Asia s-au redus cu 20%, în principal din cauza măsurilor de izolare, în timp ce vânzările în Europa au scăzut cu 10%, iar cele din America de Nord au înregistrat o scădere de 3% în trimestrul analizat.

Cu toate acestea, Mercedes-Benz îşi menţine prognoza pentru 2022 privind o uşoară creştere a vânzărilor faţă de 2021, a declarat un purtător de cuvânt.

În pofida preocupărilor legate de accelerarea inflaţiei, ”cererea din partea clienţilor rămâne ridicată”, a spus directorul de vânzări Britta Seeger.

Modelele de lux în special, precum Maybach şi maşinile electrice din seria de modele EQ, sunt deosebit de populare, a spus Seeger într-un comunicat.

Divizia mai mică Mercedes-Benz Vans a rămas puţin sub nivelul de anul trecut, cu 100.000 de unităţi vândute la nivel mondial în trimestrul al doilea, potrivit producătorului auto.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.