Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vânzările reduse şi problemele din lanţul de aprovizionare afectează câştigurile Mercedes-Benz

mercedes benz

Vânzările reduse şi problemele din lanţul de aprovizionare afectează câştigurile Mercedes-Benz

Mercedes-Benz se aşteaptă ca marja de profit a diviziei auto să se situeze anul acesta în partea inferioară a prognozelor, după ce a raportat o scădere a câştigurilor în trimestrul trei din 2023, parţial în urma vânzărilor mai reduse, transmit DPA şi Reuters, conform Agerpres.

Mercedes estima o marjă de profit între 12% şi 14% anul acesta, de la 14,6% în 2022.

Producătorul de maşini de lux a descris mediul de piaţă ca fiind "modest" şi "marcat de concurenţa intensă a preţurilor, în special pe segmentul vehiculelor electrice".

Producătorii auto, de la Ford la Tesla, reduc preţurile anul acesta, pe pieţele din Statele Unite şi China, pentru a revitaliza cererea, în special pe segmentul vehiculelor electrice, dar Mercedes-Benz a rezistat şi nu a urmat exemplul, concentrându-se pe majorarea marjei de profit.

Dar inflaţia mai ridicată, costurile de 329 milioane de euro de pe urma fluctuaţiilor de curs valutar şi problemele din lanţul de aprovizionare au afectat câştigurile în trimestrul trei din 2023, a anunţat joi compania germană.

Profitul operaţional la nivelul grupului a scăzut cu 6,8%, la 4,8 miliarde de euro, în timp ce veniturile au înregistrat un declin de 1,4%, la 37,2 miliarde de euro, de la 37,3 miliarde de euro anul trecut.

Divizia auto a raportat o marjă de profit de 12,4%, în partea inferioară a prognozelor companiei.

Divizia Mercedes-Benz Vans a înregistrat o creştere de 44% a profitului operaţional, la 715 milioane de euro, şi o marjă de profit de 15%.

Vânzările de maşini de pasageri Mercedes-Benz pe plan mondial au scăzut cu 5% în trimestrul trei din 2023, în urma deficitului de componente.

Profitul net a scăzut cu 7% în trimestrul trei din 2023, la 3,72 miliarde de euro, de la 4 miliarde de euro anul trecut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.