Varianta Delta a noului coronavirus, detectată prima oară în India, reprezintă în această perioadă 25% din totalul noilor cazuri de COVID-19 depistate în Statele Unite, a avertizat joi directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - CDC), Rochelle Walensky, citată de EFE, scrie AGERPRES.
La o conferinţă de presă, Walensky a declarat că este vorba despre o variantă "hipertransmisibilă" care a ajuns să ocupe locul al doilea în clasamentul celor mai prevalente variante ale noului coronavirus detectate din Statele Unite, fiind devansată doar de varianta Alfa, detectată prima dată în Marea Britanie.
Creşterea cazurilor de COVID-19 provocate de mutaţia Delta îngrijorează autorităţile americane, care poartă discuţii privind reintroducerea măştilor sanitare după ce comitatul Los A?ngeles şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au recomandat purtarea lor în spaţiile închise, inclusiv pentru persoanele vaccinate.
La rândul său, guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker, a recomandat purtarea măştii ca urmare a creşterii numărului de infectări.
Principalul consilier al guvernului american în domeniul epidemiologiei, Anthony Fauci, a explicat la o conferinţă de presă că persoanele vaccinate cu schema completă "au un grad înalt de protecţie împotriva noii variante" a coronavirusului.
"Prin urmare, nu este nevoie să poarte mască, fie în interior sau în exterior", a adăugat Fauci, pe aceeaşi linie cu recomandările CDC.
Totuşi, Fauci a precizat că autorităţile la nivel local, precum cele din comitatul Los Angeles sau din statul Illinois, sunt îndreptăţite să ia propriile măsuri în funcţie de situaţia epidemiologică din comunităţile lor.
Atât Fauci, cât şi Walensky au declarat că cel mai bun mod de a face faţă răspândirii variantei Delta este de a continua campania de vaccinare în Statele Unite.
Directoarea CDC a reamintit totuşi că peste 1.000 de comunităţi din această ţară au o rată de vaccinare de sub 30 % , ceea ce face ca populaţia lor să fie "vulnerabilă".
Varianta Delta a noului coronavirus s-a extins în numeroase ţări, fapt care stârneşte numeroase îngrijorări, ţinând cont de capacitatea sa ridicată de transmisibilitate.
Varianta Delta se răspândește cu rapiditate în SUA, autoritățile sunt îngrijorate. Ce spun directoarea CDC și Anthony Fauci
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

Alertă în Rusia: Epidemia de HIV se extinde rapid în zeci de regiuni
2.318
Știrile Zilei
Alexandru Rogobete anunță că antidepresivele vor fi distribuite mai bine în farmacii
192
Sănătate
Studiu: Cât dioxid de carbon produc oamenii doar respirând?
45
Sănătate
Mitul celor 37 °C, spulberat: Oamenii de acum 150 de ani aveau o temperatură corporală mai ridicată. Ce s-a schimbat între timp
2.571
Știrile Zilei
FOTO Moment istoric pentru sistemul sanitar clujean și din întreaga Transilvanie: 200 de milioane de euro, finanțare pentru Spitalul Pediatric Monobloc de la Cluj
84
Sănătate
GSK şi Moderna pun capăt litigiilor privind brevetele pentru vaccinurile împotriva COVID-19 şi VRS
83
Sănătate
Activitatea cerebrală ar putea indica riscul de Alzheimer cu până la 12 ani înaintea apariţiei simptomelor
166
Sănătate
Peste 5.000 de cazuri de rujeolă înregistrate în Statele Unite, o premieră în ultimii 35 de ani
49
Sănătate
Dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU SMURD Iaşi: Nu este vreo zi în decursul unui an în care să nu vedem persoane cu consum excesiv de alcool
350
Sănătate
Cinci obiceiuri de somn care îți pot prelungi viața. Ce recomandă experții
2.133
Știrile Zilei
Alexandru Rogobete cere ca medicii rezidenți să fie plătiți pentru gărzi: Nu sunt anexa medicului primar
323
Sănătate
BREAKING NEWSVIDEO Poliția Capitalei a descins în piața unui fost deputat. Controale la "sânge" alături de DSVSA, ISU și ITM
3.255
Știrile Zilei
Spitalul de Pediatrie din Sibiu, premiat la Romanian Healthcare Awards 2026 pentru screeningul atrofiei musculare spinale la nou-născuţi
40
Sănătate



















