Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

AVERTISMENT - Varujan Vosganian spune că Guvernul pregătește o decizie scandaloasă: 'OUG 13 a fost joacă de copil'

Radu Pop
varujan vosganian

Fostul ministru Varujan Vosganian spune că Guvernul Ciucă ar vrea să-și aroge puterea de limita drepturi și libertăți cetățenești.

„Atenție, români! OG 13/2017 care a umplut în câteva ceasuri Piața Victoriei cu mii de manifestanți a fost o joacă de copil pe lângă proiectul de OUG de completare a OUG 68/2022 care se află în clipa asta pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. OG 13 se referea (ipotetic) la o mână de oameni, OUG aflată pe ordinea de zi poate afecta viețile a milioane de români. Pe scurt, iată textul de care e vorba (art.1.12.2.b): ”Regulile de acceptare a certificatelor pentru desfasurarea activitatilor pe teritoriul national, se stabilesc prin Hotarare a Guvernului”. Cu alte cuvinte, Guvernul poate decide, după bunul plac, restrângerea drepturilor cetățenești, adică exact ceea ce Constituția interzice cu desăvârșire.

Faptul că acum apare un astfel de text devine cât se poate de autoincriminator pentru Guvern. El demonstrează clar că Guvernul a acționat ilegal în adoptarea celor peste douăzeci de HG privind instituirea sau prelungirea stărilor de alertă și, simțind acum nevoia să legifereze acest lucru, își recunoaște vina de a fi fost până acum într-o vădită ilegalitate. Atâta doar că încearcă să îndrepte o ilegalite prin alta. Ceea ce este, însă, deosebit de grav, e faptul că proiectul de OUG a fost pus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, deși avea AVIZ NEGATIV din partea Consiliului Legislativ. Avizul de legalitate al Consiliului Legislativ este esențial în validarea corectitudinii unui proiect de lege. Dacă Guvernul adoptă proiectul împotriva avizului Consiliului Legislativ comite un abuz, un precedent periculos.

Iată comentariul Consiliului Legislativ, care desființează nu doar această prevedere, dar și toate prevederile similare ce au fost instituite prin HG amintite mai sus:„...prin impunerea unor reguli de acceptare a certificatelor pentru desfășurarea unor activități pe teritoriul României, norma are ca efect restrângerea exercitării unor drepturi, constituind o afectare a drepturilor fundamentale, în sensul art. 115 alin (6) din Constituție, astfel că nu poate fi adoptată prin ordonanță de urgență și, cu atât mai mult, prin hotărâre a Guvernului.” În situația în care Guvernul adoptă acest proiect de OUG, în forma aflată pe ordinea de zi, suntem într-o afectare gravă a statului de drept care nu poate fi admisă sub niciun pretext”, a atenționat Vosganian pe pagina lui de socializare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.