Premium
Senatorul Varujan Vosganian s-a săturat de atacurile la care este supus de oamenii politici și a decis să iasă la atac.
„Să-l critici pe Vosganian a devenit o modă. Te pomeneşti că or să apară şi tricouri cu figura mea…
Aflu, în continuare, tot felul de lucruri interesante despre mine. Că am o Gardă Financiară personală, spune dl Gabriel Liiceanu. Că am luat, în ultimii ani bani pe care nu i-am luat (zice un domn Sturzu, deputat). Că mi-am negociat candidatura la Nobel ca lobbist, nu ca scriitor, şi că am avut tot timpul obsesia valorii fixe a timbrului (încă din 2005 zice o doamnă Sabina Fati care a mai comis-o şi altă dată împotriva mea http://www.romanialibera.ro/…/hotii-de-carti-sau-cum-a-ajun…).
Ştiu că e o modă să te iei de Vosganian. Şi că mulţi s-au dovedit în ton cu moda. Dar şi moda devine obositoare uneori. Deci, pe scurt:
- domnule Liiceanu, poate ne spuneţi şi nouă câţi bani a primit Uniunea Scriitorilor pentru timbrul literar în perioada 1994 – 2005, ca să vedem de ce vă supăraţi. Ca să vă ajut, vă dezvălui că în evidenţele noastre toate sumele încasate din timbru în România au fost de 0 lei. Zero, aţi citit bine. Şi ca să vă consolez, în faţa acestei uriaşe evaziuni, nu am dat nicio dispoziţie legată de Humanitas, ci am rugat Garda Financiară să vadă, potrivit atribuţiilor sale legale, ce se întâmplă cu evaziunea din timbru (în 2008, anul pe care îl încriminaţi, evaziunea din timbrul literar a fost de peste 60%). Deci, nu am rostit nicio clipa în faţa Gărzii Financiare numele editurii dvs. Care, după aceea, ca să fim corecţi, s-a dovedit cel mai bun platnic dintre toate editurile. Deci a folosit şi Garda Financiară la ceva emoticon smile
- domnule Sturzu, cred că între timp aţi înţeles că în legătură cu indemnizaţiile noastre, a mea şi a domnului Manolescu, dânsul avea dreptate şi nu dumneavoastră. Era destul să aveţi minima colegialitate de a lectura declaraţia mea de avere depusă în iunie 2014. Poate, când vorbesc de colegialitate, vă cer prea mult.
- cât priveşte patologia doamnei Fati, iată cum stau lucrurile. Prima organizaţie care m-a propus la premiul Nobel pentru literatură a fost Asociaţia scriitorilor de limbă ebraică din Israel. Şi a făcut acest lucru şi în anul 2013 şi în anul 2014. Sper că nu vă luaţi după doamna Pora, care zicea în revista “22″ că sunt vândut ruşilor (pe degeaba), să ziceţi că sunt vândut şi evreilor. După ce înţeleg că m-am vândut armenilor. Ideea că Uniunile scriitorilor din România şi Armenia m-au propus pentru Nobel, ca să fac rost de bani pentru timbru şi lobby e atât de năstruşnică încât nu mai are rost să discutăm. Vă recomand, ca lectură suplimentară, să accesaţi www.carteasoaptelor.ro şi www.joculcelorosutadefrunze.ro, poate aflaţi şi alte posibile argumente. Cât priveşte Asociaţia Scriitorilor de limbă ebraică, dacă îmi daţi o adresă de e-mail, vă trimit Laudatio trimis de această organizaţie naţională la Academia Suedeză, să vedeţi că nu e vorba de timbru cultural sau de lobby. Cât priveşte simpatia dvs pentru mine şi pentru armeni, e destul să vedem pe acest blog referinţe despre dvs., care se găsesc într-un comentariu intitulat, sugestiv: “De unde vin toate cretinismele astea?”.
- cât despre obsesia mea privind timbrul fix, am să vă dezamăgesc. Nu numai că n-am avut niciodată vreo obsesie în sensul ăsta (dacă o aveam din 2005, cum spuneţi, schimbam legea când am fost ministrul finanţelor), dar la discuţiile din Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori eu m-am opus la schimbarea modalităţii de calcul a timbrului literar şi la creşterea valorii lui. Martori sunt ceilalţi embri din conducerea USR. Dar cum majoritatea a dorit altfel, aşa a rămas în propunerea legislativă.
Dar eu zic să-l lăsăm pe Vosganian în pace şi să ne întrebăm dacă ceea ce facem pentru susţinerea culturii române e destul sau nu. Sigur că putem să nu susţinem cultura. Dar dacă ar fi gândit aşa şi înaintaşii noştri, nu l-am fi avut nici pe Michelangelo, nici pe Bramante, nici pe Johann Sebastian Bach sau pe Beethoven (care primea un fel de stipendie doar ca sa compuna) ori pe Wagner. Ori atâta literatură interbelică în perioada în care Fundaţiile regale se susţineau prin timbrul literar aplicat pe cărţi. Mă rog, poate că unor le e, oricum, indiferent.”, scrie Varujan Vosganian.
