Varul deputatului Mircea Roşca a fost arestat preventiv

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 24-11-2014

Actualizat: 24-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Omul de afaceri Adrian Rotila, varul deputatului Mircea Rosca, a fost arestat preventiv, dupa ce Înalta Curte de Casatie si Justitie a admis contestatia procurorilor împotriva deciziei prin care s-a dispus cercetarea acestuia sub control judiciar.

"Admite propunerea de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Ploiesti. (...) Dispune arestarea preventiva a inculpatului Rotila Adrian (...) pe o durata de 30 de zile, începând cu data de 21 noiembrie 2014 pâna la 20 decembrie 2014, inclusiv", a decis instanta suprema, potrivit Mediafax.
În cazul lui Mirca Rosca, DNA a solicitat aviz de la Camera Deputatilor pentru arestarea preventiva a acestuia, fiind suspectat de doua infracţiuni de trafic de influenţa, din care una în forma continuata. În 18 noiembrie, Camera Deputatilor a încuviintat cererile de perchezitie, retinere si arestare a deputatului, acuzat de fapte de coruptie. O zi mai târziu, Rosca a fost retinut de procurorii anticoruptie, iar în 20 noiembrie a fost arestat, în urma unei decizii a ICCJ.
Potrivit anchetatorilor, în 2011, când era vicepresedinte al organizatiei judetene Prahova a PNL, Rosca "a pretins de la un denuntator suma de 20.000 euro pentru a-si exercita influenta asupra inculpatului Popescu Gabriel Stelian si asupra celorlalti membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri pe raza localitatii respective de catre firma denuntatorului".
Din cei 20.000 de euro, Mircea Rosca ar fi primit, prin intermediul lui Gabriel Popescu, presedintele PNL Azuga, 5.000 de euro, iar 11.000 de euro "au fost folositi în interesul formatiunii politice pe care o conducea de la nivel judetean", sustine DNA
"Diferenţa de 4.000 euro (pâna la totalul de 20.000 - n.r.) a fost remisa de acelaşi inculpat secretarului Primariei Azuga, Dumbrava Diana Camelia, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atributiile sale de serviciu si care vizau desfasurarea propriu zisa a procedurii de achizitie publica si desemnarea câstigatoare a firmei denunţatorului", potrivit DNA.
Mircea Rosca mai este acuzat ca, în perioada 2011-2014, ar fi intervenit pe lânga factorii de decizie de la institutii publice din judetul Prahova - Consiliul Judetean, Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica pentru Persoane Adulte cu Handicap Calinesti, Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Reprezentare si Protocol Sinaia - pentru ca societatilor detinute de varul sau, omul de afaceri Adrian Rotila, sa le fie atribuite contracte de achizitii publice.
În schimbul acestor "intervenţii", sustin procurorii anticoruptie, Rosca ar fi primit de la Rotila aproximativ 90.000 de lei, constructii în valoare de 35.418,39 lei si folosinta unui autoturism marca Audi A8.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri