Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vasile Astărăstoae pune la îndoială corectitudinea informării persoanelor care se vaccinează anti-COVID-19

astarastoae

Medicul și profesorul universitar Vasile Astărăstoae apreciază că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 nu ar beneficia de o informare echilibrată legată de beneficiile și riscurile vaccinului.

Citește și: Traian Băsescu critică protestele bugetarilor: 'Nu sunt justificate'

„Regândirea autonomiei în etica medicală

În etica medicală, autonomia a devenit, fără îndoială, „principiul principal” și a fost consolidat prin instituirea „consimțământului informat”. Acest principiu prezumă că oamenii sunt indivizi autonomi, detașați, care acționează rațional în interesul propriu. În definirea autonomiei (și implicit a consimțământului informat) s-a plecat de la opera lui Immanuel Kant, care a susținut că respectul pentru autonomie decurge din „recunoașterea faptului că toate persoanele au o valoare necondiționată și capacitatea de a-și determina propriul destin moral”. Rațiunea era criteriul care definea autonomia. De-a lungul mai multor decenii, așteptările colective au evoluat, iar autonomia este acum privită, în primul rând, ca independență individuală. În plus, s-a constatat că vulnerabilitatea, interdependența și încrederea se află la baza luării deciziilor etice în domeniul medical. Barry Hoffmaster consideră în continuare că este valabilă presupunerea că ființele umane sunt în primul rând creaturi detașate și raționale. Dar și ființele umane au corpuri și, deoarece au corpuri, sunt vulnerabile. De fapt, vulnerabilitatea este o trăsătură de bază a constituției noastre umane uneori mai puternică decât raționalitatea, deoarece, deși toate ființele umane sunt vulnerabile, nu toate sunt raționale „… vulnerabilitatea noastră este cea care creează nevoia de moralitate… vulnerabilitatea marchează limitele individualismului…” (Hoffmaster). În plus, ființa umană este o ființa relațională, experiența sa este definită în principal de conexiunea socială încorporată în relații și dinamica puterii. Fiecare act „autonom” are repercusiuni dincolo de factorul de decizie imediat. De aceea, contexte și practici sociale mai largi pot sprijini sau inhibă alegerea individuală. Relația și interdependența sunt în mod incontestabil elemente cheie ale autonomiei, prin urmare recunoașterea, încorporarea și respectarea acestora trebuie să formeze o bază centrală a furnizării asistenței medicale.

Statele, organizatorii de sănătate, instituțiile de asistență medicală au respectat la nivel operațional principiul autonomiei prin procesul administrativ de obținere a „consimțământului informat” de la un pacient înainte de orice intervenție medicală. Completarea unui formular de consimțământ informat semnat sau a unei discuții documentate este oferită ca o asigurare că orice decizii sau intervenții întreprinse sau respinse sunt înțelese în conformitate cu dorințele pacientului și sunt etic solide.

Cu toate acestea, există numeroase dovezi că protocoalele de „consimțământ informat” au obținut un succes limitat. Unii cercetători descriu în mod deschis protocoalele de consimțământ informat existente ca ritualuri birocratice al căror scop principal este de a furniza un document juridic defensiv sau o formă de poliță de asigurare împotriva proceselor de malpraxis, acordând o atenție superficială dimensiunilor morale ale îngrijirii. Atunci când motivația de a obține consimțământul devine o chestiune de îndeplinire a unei obligații legale sau de evitarea litigiilor, ciocnirea motivației între cei care solicită consimțământul și cei care îl acordă creează un conflict de interese, care lărgește și mai mult diviziunea etică existentă între pacient, practicant și instituția medicală.

Motivele pentru care procesele de consimțământ informat nu au reușit să promoveze în mod substanțial autonomia pacientului sunt multiple, și anume:

a. Concepțiile moderniste promovate de sănătatea publică prin care autonomia individuală poate fi anulată de interesul colectiv.

b. Diminuarea sau pierderea interesului pentru fiecare pacient și pentru vulnerabilitatea acestuia.

c. Supraspecializarea și minimizarea naturii interdependente a asistenței medicale.

d. Lipsa de comunicare sau comunicare defectoasă. Din cauza lipsei de timp a medicilor și a limbajului tehnic utilizat, a unei atitudini puternic paternaliste și a eludării informării (îndeosebi asupra riscurilor), majoritatea pacienților nu înțeleg în mod adecvat scopul clinic sau ramificațiile personale ale multor intervenții. Adesea, ei nu înțeleg limitele, riscurile sau implicațiile etice potențiale ale intervențiilor consimțite, prin urmare, este discutabilă presupunerea că acordul pacientului echivalează cu o alegere autonomă și informată solidă din punct de vedere etic.

e. Căile instituționale, cum ar fi rutina îngrijirii, cu rezultate predeterminate, așteptate, pot ascunde „alegerea reală”. Uneori, lipsa accesului la opțiuni alternative poate limita dreptul la alegeri. Timpul limitat pentru consultări poate împiedica formarea unor parteneriate de comunicare eficiente între pacient și familie.

f. Tendința juridică puternică a protocoalelor de consimțământ dezvoltate instituțional, poate să fi concentrat prea mult atenția asupra facilitării „obținerii” consimțământului de către practicant, în timp ce s-a acordat o atenție inadecvată sprijinirii înțelegerii depline și integrate a pacientului în „acordarea” consimțământului. Întrebări critice cu privire la cine informează, ce informează și în beneficiul căruia sunt informațiile dezvăluite apar din ce în ce mai des. Într-un cadru de înțelegeri relaționale, contextualizate social și interdependente de autonomie și consimțământ informat, apar probleme practice cu privire la modul de informare (în plus față de „ce” să informăm). Trebuie luată în considerare și întrebarea suplimentară despre cum să traducem informațiile în înțelegere care are un sens pentru persoana care ia decizia.

f. Lipsa de onestitate a pacientului, dar și a medicului etc.

Concentrarea pe aspecte formale și medico-legale poate să conducă la a echivala în mod greșit standardul minim administrativ cu standardul etic superior (de respect și înțelegere), în timp ce barierele de mediu și educaționale (cum ar fi timpul limitat pentru discuție, capacitatea de a înțelege informația) se combină și subminează consimțământul informat.

Într-un studiu amplu al practicilor de consimțământ informat, John M.Coulter a constatat eșecul generalizat de a furniza informații corecte și echilibrate de relevanță pentru pacienți. Această cercetare a concluzionat: „Materialele informative actuale pentru pacienți omit datele relevante, nu oferă o imagine echilibrată a eficacității diferitelor tratamente și ignoră incertitudinile… cea mai comună defecțiune [a materialului educațional] a fost aceea de a oferi o imagine supraoptimistă, subliniind beneficiile și analizând riscurile și efecte secundare”. Lucru valabil și în campania de vaccinare anti-COVID-19.

Se discută (mai ales în contextul actualei pandemii) despre necesitatea regândirii conceptuale a consimțământului informat. Discuția pleacă de la următoarele ipoteze:

• Persoana, care ia decizia și nu comunitatea de care aparține, este arbitrul final al integrității deciziei luate.

• Trebuie să existe un acces real la o varietate de opțiuni.

• O informare, mai ales cu privire la riscuri și într-un limbaj adecvat, este obligatorie.

• Este important în relațiile cu medicii sau cu cei care susțin pacientul (atât din punct de vedere psihologic cât și social), să nu există nicio consecință (cum ar fi abandonul sau alte represalii) pentru o anumită alegere.

În concluzie, înțelegerea decalajului dintre intenția etică și realitatea practică a consimțământului informat necesită revizuirea conceptului. Încadrarea autonomiei într-un mod care ia în considerare în mod deliberat cadrele morale, relațiile și culturile unice ale indivizilor poate oferi o bază mai sustenabilă din punct de vedere etic și mai responsabilă pentru luarea deciziilor în domeniul asistenței medicale.

P.S.1: Pentru „specialiștii” din presă și nu numai: în lucrarea An ethical framework for public health immunisation programs profesorul David Isaacs prezintă șapte principii etice unanim acceptate asociate cu implementarea programelor de imunizare. Printre acestea citez „primitorilor de vaccinuri sau părinților sau îngrijitorilor lor li se vor oferi suficiente informații pentru a respecta autonomia și a lua deciziile informate. Măsurile sau stimulentele pentru a participa la programele de imunizare nu trebuie să fie coercitive. Programele de imunizare a sănătății publice depind de încrederea reciprocă, care poate fi amenințată de circumstanțe precum publicitatea excesivă în mass-media”.

P.S.2: Paul Komesaroff ( medic, cercetător și filosof), profesor la Universitatea Monash din Melbourne, observă, că etica medicală nu este o discuție de expert tehnic, ci mai degrabă, este „ceea ce se întâmplă între fiecare pacient și fiecare medic în fiecare zi”.”, a scris Vasile Astărăstoae pe blog-ul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.