Vasile Blaga, senator PNL și unul din cei mai grei lideri ai fostului PDL, anunță strategia cu care Nicușor Dan va câștiga alegerile din 18 mai. Blaga spune că Blaga trebuie să aplice o strategie pe care a folosit-o și Traian Băsescu în 2000.
Noi am luat decizia ieri de a-l sprijini pe Nicușor Dan în urma unor condiții impuse sau discuții. Decizia e pentru a sprijini drumul european al României. Încă nu s-a pronunțat Curtea Constituțională. PNL se va implica în campania lui Nicușor Dan dacă vor dori strategii și reprezentanții partidelor ca să putem multiplica mesajele pe care el le transmite. Nu e simplu deloc, dar pentru că am o experiență, Nicușor Dan a spus că vrea să se adreseze românilor, exact cum Traian Băsescu în 2.000 a mobilizat bucureștenii, Nicușor Dan va trebui să spună că aliatul lui sunt românii. A sărit euro de cinci lei și lucrurile vor continua în acest ritm.
Vasile Blaga atacă PSD și spune că joacă la două capete, refuzând să susțină explicit un candidat!
PNL are din nou premier, după demisia lui Marcel Ciolacu
Cătălin Predoiu și-a preluat marți, la Palatul Victoria, mandatul de premier interimar. „România este și trebuie să rămână o democrație rezilientă”, a declarat el.
,,Guvernul României își va continua activitatea în condițiile de interimat, așa cum sunt stabilite de Constituție și de legi. Continuitatea și coerența guvernamentală sunt importante pentru bunul mers al treburilor publice, dar și pentru predictibilitatea și echilibrul circuitelor economice private, pentru piețele financiare, pentru interesele tuturor companiilor românești, ale societății civile, ale tuturor cetățenilor români, oriunde s-ar afla. Acest mandat interimar se desfășoară într-un context electoral important pentru toți cetățenii români. Instituțiile executive care au atribuții în organizarea procesului electoral își vor îndeplini atribuțiile și competențele cu echidistanță, transparență și legalitate deplină, astfel încât cetățenii români să își exercite votul liber și în siguranță publică, așa cum s-a întâmplat și la primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurat în urmă cu câteva zile. Deși este vorba doar de un mandat interimar, Guvernul va rămâne un interlocutor deschis dialogului pentru partenerii sociali, investitori, partenerii externi ai României. România este și trebuie să rămână o democrație rezilientă, o țară ale cărei obiective de dezvoltare rămân ancorate în valorile euro-atlantice”, a afirmat Cătălin Predoiu, prim-ministru interimar.
Președintele Ilie Bolojan a semnat marți decretul pentru desemnarea lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile până la formarea noului Guvern, după demisia lui Marcel Ciolacu.
Cătălin Predoiu, liderul interimar al PNL, a ocupat funcția de ministru de Interne în Guvernul condus de Marcel Ciolacu.
Comentează