DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vasile Blaga: O să ţin colegii aproape

Blaga - romanlibera.ro

Vasile Blaga a declarat, joi, la sediul PNL, că se va implica în continuare în parcursul partidului din poziţia de simplu membru şi a adăugat că liberalii vor lua cea mai bună decizie în ceea ce priveşte formula de conducere, evitând să se pronunţe asupra soluţiei unui înlocuitor sau preşedinte unic.

„Nu pot să discut astfel de soluţii (un nou copreşedinte din partea PDL sau un preşedinte unic-nr.), soluţiile le va da partidul şi într-un timp foarte scurt. Am şi eu responsabilităţi pentru partid şi o să mă implic mult în parcursul partidului din poziţia de simplu membru de partid. Asta înseamnă că o să ţin colegii aproape şi partidul o să rămână puternic şi unit", a declarat Vasile Blaga, potrivit agerpres.ro.

Atac DUR la adresa lui Iohannis: A dat ţara pe mâna 'securiştilor, parchetarilor şi birocraţilor'

Cât priveşte numirea unui copreşedinte sau alegerea unui preşedinte unic, Blaga a declarat că partidul trebuie să ia cea mai bună soluţie."Partidul să ia cele mai bune soluţii. (...) Nu este proprietatea mea partidul, eu sunt doar membru simplu", a spus Vasile Blaga.

Vasile Blaga a demisionat miercuri din funcţia de copreşedinte al PNL şi şef de campanie, după urmărirea sa penală într-un dosar de corupţie privind finanţarea campaniei electorale a PDL, în 2009-2012.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.