Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vasile Blaga sare la gâtul lui Victor Ponta: Un arogant care zice că-i jurist

blaga-romanialibera

Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat joi, la Deva, că Victor Ponta nu cunoaşte Constituţia şi că şi nu-i poate impune preşedintelui Klaus Iohannis să nominalizeze un alt premier de la PSD, liderul liberal menţionând că 'e de văzut' dacă social-democraţii mai au o majoritate în Parlament.

Citește și: Anunțul zilei pentru Liviu Dragnea vine de la ÎCCJ

'Un om arogant, care zice că-i jurist (Victor Ponta, n.r.), dar care nu cunoaşte Constituţia. Dacă dânsul îşi dă demisia, e de văzut dacă mai există o majoritate în actuala configuraţie parlamentară, cum există ea astăzi. Dacă îmi aduc aminte, unul dintre partidele care a zis că-l susţine, a zis că-l susţine pe el (pe Victor Ponta n.red.), atât timp cât este prim-ministru şi nu susţine PSD-ul. Deci lucrurile sunt complicate. Preşedintele, după discuţii cu partidele politice, aşa spune Constituţia - şi aţi observat că domnul Iohannis nu încalcă nici în literă, nici în spirit Constituţia - va chema la consultări la Cotroceni toate partidele politice şi va ajunge la o concluzie. Nu Ponta îi dictează Preşedintelui. Preşedintele are obligaţia de a consulta partidele şi de a ajunge la o concluzie', a afirmat Vasile Blaga.

Citește și: Laura Codruța Kovesi a lăsat PSD fără P(onta) și fără D(ragnea)! Urmează să fie eliminat S(ârbu)

La rândul său, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a apreciat că propunerea formulată de Victor Ponta este 'ridicolă', menţionând că aceasta se justifică prin faptul că actualul premier s-ar teme că îşi va pierde funcţia.

'Propunerea e ridicolă. (...) Din nefericire pentru domnia sa, are declaraţii impulsive; vine cu câte o nouă idee în fiecare zi. Şi asta are o singură justificare: neliniştea şi frica pe care o trăieşte zilnic că-şi va pierde funcţia de premier. Şi ştiţi cum se întâmplă, în general, de ce ţi-e frică, nu scapi', a spus Gorghiu.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, la postul B1 TV, răspunzând unei întrebări, că ar fi dispus să-şi dea demisia din funcţie doar dacă preşedintele Klaus Iohannis îi va garanta, printr-un ''acord politic'' scris, că noul şef al Executivului va fi tot din partea actualei coaliţii de guvernare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.