DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vasile Dâncu anunță PRĂPĂDUL pentru PSD: Victor Ponta a fost înfrânt

ponta psd

Sociologul Vasile Dâncu, președinte al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, a declarat  că victoria lui Liviu Dragnea, reprezentată de preluarea șefiei interimare a PSD, "se poate citi în mai multe chei", fiind, în același timp, și o înfrângere a premierului Victor Ponta, vizibilă prin neprezentarea sa la momentul votului în cadrul Comitetului Executiv.

Citește și: Intervenție EXPLOZIVĂ a lui Victor Ponta la TV: O să îmi dau demisia...

În viziunea sociologului, PSD "și-a pierdut relevanța politică în teritoriu", însă Liviu Dragnea poate să reclădească echipa de conducere a partidului."Aș spune în felul următor: pentru prima dată, PSD a reușit să pună un președinte chiar interimar, așa cum știm, care nu e din București. Asta înseamnă un mare lucru pentru organizațiile teritoriale, pentru că înseamnă mutarea centrului partidului pentru a construi proiecte locale", a declarat Vasile Dâncu.

Citește și: Sorin Ovidiu Vântu se întoarce: Lovitură TERIBILĂ pentru Florian Coldea! Rol jucat de Udrea și Bica

Întrebat dacă consideră că Victor Ponta a fost înfrânt, în urma votului din CExN al PSD care l-a validat pe Liviu Dragnea în funcția de președinte interimar al partidului, Vasile Dâncu a răspuns afirmativ.

Citește și: Sebastian Ghiță face DEZVĂLUIRI INCENDIARE după alegerea lui Liviu Dragnea

"Da, a fost un vot împotriva echipei lui Victor Ponta. A fost înfrânt și s-a văzut și prin faptul că nu a mai mers să voteze pentru candidatul pe care și l-a asumat. Aceste tipuri de ezitări l-au adus pe Victor Ponta să piardă din câștigul pe care îl avea", a adăugat Vasile Dâncu.

Citește și: Sebastian Ghiță, detalii zguduitoare din culisele alegerilor de la PSD

În acest context, președintele IRES a punctat că una dintre erorile lui Victor Ponta a fost faptul că "a luat individual întreaga activitate de conducere a PSD" și că a "lucrat mult individual", concentrând comunicarea pe el și nerăspunzând întotdeuna "cererilor din teritoriu".

"Victor Ponta este un lider politic valoros. Îmi pare rau pentru ce i s-a întâmplat și pentru că nu a înțeles logica politică, din acest moment. Îmi pare rău pentru că cred că, prin inteligența lui și curajul pe care l-a avut prin faptul că nu s-a luat după doctrine și ideologii (...) a avut o contribuție foarte bună, de mare viteză pe termen scurt. Pe de altă parte, cred că a înțeles mai puțin că politica e un sport de echipă. A greșit concentrând totul pe comunicare, considerând că o comunicare masivă ajunge fără să fie necesar să construiască echipe masive. Nu a știut să mențină USL, să creeze echilibru în interiorul lui și a avut și parte de o conjunctură nefericită, legată și de lipsa de noroc. Ai nevoie și de noroc în politică. A avut o grijă generică față de un mesaj de stânga și personalitatea lui de stânga, dar a avut mai puțină grijă de nevoile individuale, pe anumite zone. Nu a cuplat la ideea de regionalizare și de a schimba Constituția. Alături de Crin Antonescu era șansa lui și trebuia să o facă împotriva tuturor", a afirmat Vasile Dâncu.

În ceea ce privește evoluția care se prefigurează pentru PSD, președintele IRES consideră că partidul are nevoie, în primul rând, de un nou proiect politic.

"PSD, în ultima vreme, a fost captiv guvernării și asta se întâmplă de multe ori. Și-a pierdut relevanța politică în teritoriu. Au fost măsuri bune, luate în ultima vreme, dar nu au avut acoperire politică. E nevoie de un nou proiect politic pentru PSD. E primul lucru pe care trebuie să îl facă PSD. Trebuie văzută o descentralizare politică și în interiorul partidelor. Trebuie făcut un nou proiect care ține de reconstrucția stângii și de a vedea ce se potrivește din doctrina clasică, tot la situația noastră. Stânga ar trebui să ia tot ceea ce a pierdut, în ultima vreme, și să reconstruiască o stângă autentică, care să poată dialoga cu o dreaptă puternică. Sunt multe probleme, în acest moment, pentru stânga. Partidul ar trebui să reconstituie o echipă de conducere. Cred că Liviu Dragnea poate să facă acest lucru. Nu mai putem să concentrăm puterea la un om", a mai spus Vasile Dâncu.

Pe de altă parte, sociologul a evidențiat faptul că "la noi, reforma statului stagnează", în condițiile în care "în ultima vreme, politica românească a dus lipsă de lideri".

"Trebuie găsite aici soluții de dialog. Nu cred că o stânga războinică, așa cum a fost centratată excesiv și USL, la un moment dat, numai pe bătălia cu președintele României, acest război nu a dus la nimic, în România (...) Când un politician critică o televiziune, în direct, e o dovadă că nu înțelege ce se întâmplă într-o democrație. Aceasta este o paradigmă nouă, în care trebuie să intre politicienii români și, în ultima vreme, politica românească a dus lipsă de lideri. Generația lui Victor Ponta, în care am crezut foarte mult, a avut o cădere, în acest moment, o sincopă. Trebuie să găsim o generație de înlocuire", a adăugat Vasile Dâncu la Realitatea TV.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.