Reporterul STIRIPESURSE.RO a realizat un interviu cu fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, în prezent europarlamentar PSD.
Astăzi l-am întrebat pe fostul ministru al Apărării cum comentează incidentul cu drona rusească intrată neautorizat pe teritoriul țării.
Vasile Dîncu a dezvăluit în exclusivitate, pentru STIRIPESURSE.RO, că, dacă ar fi fost la butoanele MApN, ar fi dat comanda ca drona să fie doborâtă.
Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării: „Răspund direct: Aș fi doborât drona”
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Domnule Dîncu, în calitate de fost ministru al Apărării, cum comentați incidentul cu drona rusească care a pătruns neautorizat în spațiul aerian românesc? Din punctul dumneavostră de vedere, trebuia doborâtă?
Vasile Dîncu, europarlamentar: Răspund direct, apoi explic: aș fi doborât drona dacă eram la comandă și apoi vedeam ce cadru legal avem și ce mai trebuie făcut.
Da, din perspectiva securităţii naţionale şi a doctrinei de contracarare a ameninţărilor hibride, există argumente puternice în favoarea doborârii.
Dronele despre care vorbim fac parte dintr-un tipar: incursiuni repetate, testarea reacţiilor NATO şi a lanţului de comandă, plus riscul de a transporta muniţie/echipament sau de a genera panică şi perturbări (infrastructură, feroviară, porturi, civil). În acest context, pasivitatea poate crea un precedent periculos.
Este și o problemă de legalitate şi suveranitate. Statele au dreptul şi obligaţia de a proteja integritatea teritorială şi air space-ul naţional.
Dacă un aparat aerian este identificat că provine dintr-o entitate ostilă şi reprezintă un risc demonstrabil, forţele armate au baza juridică pentru acţiuni de autoapărare proporţionale.
Sigur, doborârea trebuia evaluata ca decizie și după criteriul proporţionalitate şi precauţie operaţională.
„Esența este descurajarea și semnalul strategic”
Argumentul în favoarea doborârii nu înseamnă trage imediat în tot ce mișcă fără evaluare, ci că, odată confirmate elementele de pericol (intrare adânc în teritoriu, comportament ostil, risc la adresa infrastructurii sau populaţiei), autoritatea militară trebuie să aibă capabilitatea şi mandatul de a neutraliza ameninţarea.
Pilotul sau comandantul operatiunii trebuie să poată decide rapid pe baza reglementărilor naţionale şi NATO.
Esența este descurajarea şi semnalul strategic. Dacă incidentele sunt tolerate, adversarul testează graniţele răspunsului; doborârea, când e justificată, generează costuri pentru agresor şi sporeşte efectul de descurajare.
Lipsa unui răspuns ferm poate încuraja escaladarea şi creşterea frecvenţei atacurilor hibride.
Protejarea spaţiului aerian e atribut esenţial de suveranitate; răspunsul trebuie să fie legal, proporţional şi rapid.
Polonia a optat în anumite situaţii pentru doborâri, ceea ce a transmis un semnal clar de descurajare, dar a generat şi dezbateri publice privind proporţionalitatea.
România, confruntată cu o dronă care a orbitat 50 de minute şi a pătruns până la ~10 km în teritoriu, a avut opţiunea unei reacţii cinetice urgente — autorităţile au preferat monitorizarea şi coordonarea cu avioanele aliate.
Aceasta relevă un compromis între dorinţa de descurajare şi nevoia de a evita riscul civil şi litigii politice; totuşi, pe termen lung, lipsa unei capacităţi robuste de neutralizare slăbeşte efectul descurajator.
În fine, m-am lungit prea mult la acest raspuns, în faţa instrumentelor războiului hibrid, neutralitatea pasivă devine o politică cu costuri în creştere.
România trebuie să aibă reguli clare, capabilităţi credibile şi proceduri de raportare, astfel încât deciziile de a doborî să fie judicioase, rapide şi susţinute de probe, iar când riscul la adresa populaţiei sau infrastructurii este evident, neutralizarea este justificată ca act de protecţie a suveranităţii.
Despre faptul că Moșteanu una a zis și alta a făcut
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Dacă actualul ministru al Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat public că vom reacționa precum armata poloneză, nu trebuia să mențină această linie, pentru a nu ne face râs?
Vasile Dîncu, europarlamentar: Eu sunt solidar cu ministrul Mosteanu, cred că a avut un instinct bun când a răspuns. Știu, însă, și că în Apărare nu hotărăști singur, sunt decizii de echipă.
Și, cred eu, nu e vorba doar dacă ministrul „trebuia” să păstreze linia, ci cum ar fi trebuit calibrată acea linie între efectul de descurajare, acurateţea operaţională şi responsabilitatea strategică.
Putea ca să țină linia discursului său, din punct de vedere al semnalizării politice, deoarece menţinerea unei poziţii ferme ajută la descurajare, arată voinţă politică şi ar putea creşte costul agresiunii pentru adversar.
Pe de altă parte, ministrul a fost justificat să adopte o poziţie fermă de politică, însă ar fi trebuit să o formuleze calibrat: fermă în principiu, precaută în promisiuni operaţionale.
Mesajul ideal ar fi combinat determinarea cu precizări privind coordonarea aliată şi limitele procedurale.
„Polonia a comunicat ferm și a executat doborâri”
Polonia a comunicat ferm şi a executat doborâri; reacţia a fost considerată de mulţi aliați ca o demonstrație de voinţă defensivă, dar a generat şi incident cu resturi şi daune civile minore în estul Poloniei, arătând că acţiunea cinetică vine cu costuri tangibile.
România poate prelua lecţia de descurajare, dar trebuie să-şi asume şi planuri clare de gestionare a consecinţelor şi justificare publică pentru fiecare act cinetic.
Afirmarea fermă a voinţei de apărare este corectă, însă credibilitatea se câştigă prin coerenţă între vorbe şi fapte şi prin transparenţă controlată.
Asemenea incidente impun coordonare NATO, nu discursuri independente ce pot pune în dificultate aliaţii noştri. Nu e grav că nu s-a ținut linia.
Vasile Dîncu: „Asemenea întârzieri reprezintă breșe de securitate”
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: De ce ne-au trebuit aproape 5 luni ca să venim cu normele metedologice, pentru a doborî dronele și aeronavele care pătrund neautorizat pe teritoriul țării? Aveam legea, dar nu și normele de aplicare a legii - e de noaptea minții!
Vasile Dîncu, europarlamentar: Din păcate, asta arată ineficiența administrației și lipsa de reponsabilitate.
Să treacă aproape cinci luni între adoptarea legii și emiterea normelor de aplicare pentru doborârea dronelor neautorizate este, într-adevăr, o dovadă de ineficiență administrativă și de lipsă de responsabilitate instituțională.
Într-un context de război la graniță, asemenea întârzieri nu sunt simple defecțiuni birocratice, ele reprezintă breșe de securitate.
Aveam legea, dar nu aveam mecanismul de punere în aplicare. Asta înseamnă că, în toată această perioadă, armata avea instrumentul legal, dar nu și procedura practică prin care să acționeze.
Într-un stat modern, unde amenințările se desfășoară în minute, nu în trimestre, o asemenea întârziere este nepermisă.
Problema nu este doar tehnică, ci sistemică: în România, cultura responsabilității administrative este substituită de cultura amânării.
Fiecare instituție așteaptă pe alta - ministerul așteaptă avizul, avizul așteaptă comisia, comisia așteaptă momentul potrivit politic. Aceasta este anatomia ineficienței noastre în materie de securitate.
Adevărul e că, dacă un sistem nu poate produce în timp real un act normativ de aplicare pentru o lege vitală, atunci are nevoie de reformă în profunzime.
Nu putem gestiona amenințări hibride cu reflexe birocratice din secolul trecut.
„În NATO, reacțiile se măsoară în minute. La noi, normele să măsoară în luni”
În NATO, reacțiile se măsoară în minute. La noi, normele se măsoară în luni. Asta spune totul despre decalajul de adaptare instituțională.
Oricât de dur ar suna, această întârziere arată un deficit de guvernanță strategică, adică incapacitatea de a traduce deciziile politice în acțiune operativă.
Într-o lume în care războiul hibrid înseamnă și testarea procedurilor, aceste cinci luni sunt, practic, o invitație la provocări.
Mai este ceva, războiul hibrid vizează exact aceste zone gri: dacă adversarul observă că legislația e lentă și aplicarea e confuză, va continua să exploateze acele întârzieri.
Dîncu propune înființarea unui mecanism ca în Franța și în Polonia
Cinci luni pentru norme metodologice într-un context de război înseamnă cinci luni de vulnerabilitate strategică. Pentru a evita asemenea situații, România are nevoie de un mecanism de reacție normativă accelerată pentru situații de criză, sub forma unui grup operativ interministerial permanent, cu termen legal de maximum 30 de zile pentru normele de aplicare ale legilor care privesc apărarea și securitatea națională.
Acest mecanism există în Franța (prin Secretariatul General al Apărării și Securității Naționale) și în Polonia (prin Consiliul pentru Securitate Națională).
Legea fără norme este doar o iluzie de protecție. În Apărare, nu ne putem permite luxul de a fi eficienți doar pe hârtie.
Cine întârzie în administrație oferă adversarului un avantaj. Iar în lumea de azi, avantajul de cinci luni poate însemna pierderea unei generații de încredere.
Va urma...
Comentează