Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a avut o nouă convorbire prin telefon cu secretarul Apărării al SUA, Lloyd Austin, prilej cu care oficialul american a accentuat că articolul 5 al NATO, care prevede că un atac armat împotriva unuia dintre aliaţi va fi considerat un atac împotriva tuturor, "este şi va rămâne primordial", informează, sâmbătă, MApN.
"Discuţiile dintre cei doi înalţi demnitari au avut loc în contextul amplului proces de consultare pe care SUA îl derulează cu România, ca partener strategic important în regiune, precum şi cu alţi aliaţi din cadrul NATO. Temele principale ale convorbirii au vizat ultimele evoluţii complexe ale situaţiei de securitate de la graniţele Ucrainei, respectiv consolidarea prezenţei SUA pe flancul estic al NATO" precizează sursa citată.
Ministrul Dîncu a transmis că România urmăreşte cu îngrijorare evoluţia stării de securitate din regiune şi "este pregătită să adopte, alături de aliaţi, cele mai potrivite măsuri defensive", în funcţie de situaţia concretă.
"Secretarul apărării al SUA a subliniat angajamentul ferm şi solidaritatea ţării sale faţă de aliaţii europeni, accentuând faptul că Articolul 5 al NATO este şi va rămâne primordial. În acest context, ministrul român a transmis aprecierea faţă de angajamentul SUA pentru securitatea euro-atlantică, respectiv întărirea posturii de apărare şi descurajare la Marea Neagră, prin dislocarea Batalionului Stryker, respectiv a unor capabilităţi aeriene importante ale SUA în bazele din România. De asemenea, a subliniat importanţa unei abordări coerente, unitare şi rapide în ceea ce priveşte luarea deciziilor la nivel aliat, în perspectiva reuniunii ministeriale NATO planificată pentru 16 - 17 februarie la Bruxelles", se arată în comunicatul transmis de MApN.
Vasile Dîncu, discuții cu șeful Pentagonului în contextul crizei din Ucraina: Articolul 5 al NATO este şi va rămâne primordial
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

668
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
668

797
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
797

1.188
Scandal în Sănătate! Sindicaliștii s-au enervat pe USR fiindcă vrea să aducă ONG-iști care să supravegheze concursuri
1.188

1.829
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
1.829

2.215
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
2.215

1.395
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
1.395

2.280
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
2.280

1.542
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
1.542

8.162
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
8.162

5.650
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
5.650

2.380
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
2.380

3.786
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
3.786

4.976
DOCUMENT| Scandal de proporții în Guvern, din cauza Acordului UE-Mercosur: Justiția și Agricultura refuză să dea aviz. Ambasadorul României a primit mandat să voteze ”pentru”
4.976
















Comentează