Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat joi, la Antena 3, că în opinia sa negocieri serioase între Rusia și Ucraina vor avea loc doar după ce partea rusă va considera că este în avantaj, ceea ce nu se poate spune în acest moment.
„Desi au multiplicat canalele de comunicare, nu cred ca va negocia serios Putin inainte de a avea cat de cat o victorie, pentru ca nu va putea intra infrant in negocieri”, a afirmat ministrul. Chiar daca armata rusa are o forta mare de atac, pana acum „s-a vazut ca este un esec total”, pierderile rusilor fiind de cinci ori mai mari decat ale ucrainenilr,
Sentimentul tuturor este ca diplomatia este folosită doar pentru ca rusii sa castige timp pentru a continua sa distruga infrastructura critica a Ucrainei, a continuat Dîncu. „Putin merge mai departe, se vede ca este un plan stabilit”, a indicat el.
Ministrul Apărării se aşteaptă că ostilităţile să continue şi să fie vizaţi civili.
“Citeam un articol despre modul în care funcţionează propaganda în Rusia. Şi unul din susţinătorii lui Putin spunea un lucru interesant, spunea, de fapt, Ucraina va trebui să devină o ţară eminamente agricolă, noi vrem să distrugem toată infrastructura. Este o lucru care într-adevăr probabil că a fost transmis în interior în cercul de apropiaţi a lui Putin şi este un fel de ideologie care funcţionează pentru interior, pentru societate. Ne putem aştepta în continuare ca populaţia să fie atacată şi populaţia civilă să fie atacată”, a transmis ministrul Apărării.
Comentează