Vești proaste de la Baroul București pentru Victor Ponta

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 06-09-2016

Actualizat: 06-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Baroul Bucureşti îi dă vești proaste lui Victor Ponta și îl ține în suspans pe fostul premier! Baroul a amânat, marţi, pentru data de 13 septembrie, decizia pe cererea depusă de europarlamentarul Monica Macovei privind excluderea fostului premier Victor Ponta din avocatură.

La şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti de marţi a fost prezentă şi Monica Macovei.

Citește și: Carla’s Dreams le dă rușilor peste nas: Noi cântăm în română, nu în moldovenească, nu există așa ceva / VIDEO

"Eu doresc aplicarea legii, nu am treabă cu personajul Ponta. Victor Ponta a intrat cu scutire de examen în Baroul Bucureşti pentru că avea titlu de doctor. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, ca atare nu mai poate să rămână avocat. O soluţie juridică, de exemplu, poate fi ca Baroul, în simetria actelor administrative, să-i retragă scutirea de examen şi atunci automat nu mai poate fi avocat decât dacă dă examen. Să dea şi el examen ca alţi avocaţi", a declarat Monica Macovei, la intrare în sediul Baroului.

După ce Monica Macovei şi-a expus punctul de vedere, membrii Consiliului au decis să amâne luarea unei decizii în acest caz, deoarece pe ordinea de zi existau foarte multe subiecte în dezbatere.

Citește și: Serena Williams o ia la mișto pe Simona Halep: ‘Mă aștept să facă meciul vieții cu mine! ‘

Decanul Baroului, Ion Dragne, a declarat că nu există în lege un text care să precizeze că, dacă unei persoane i s-a retras titlul de doctor în Drept, i se retrage de drept şi titlul de avocat.

În august, Macovei a cerut decanului Baroului Bucureşti, printr-o solicitare scrisă, excluderea lui Ponta din avocatură, invocând faptul că acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept', titlu care i-a fost retras.

Citește și: Liviu Dragnea spune tot: 'Victor Ponta nu a fost bucuros când l-a văzut pe Sebi Ghiță pe listă'

"Vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept'. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat", afirma Monica Macovei în solicitarea adresată decanului Baroului Bucureşti.

Europarlamentarul a reamintit că, în ianuarie 2015, a mai solicitat în scris Baroului Bucureşti excluderea lui Victor Ponta din profesie "după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universităţii Bucureşti de 'renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea din Bucureşti', însă Baroul Bucureşti nu a luat o decizie în acest sens, anunţând că aşteaptă ca UB să accepte sau nu 'renunţarea' la titlul de doctor în drept".

Citește și: Previziune-şoc în showbiz: așteaptă al doilea copil, dar se vor despărți

"Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al ministrului Educaţiei, şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeţi imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti pentru a respecta legea", a transmis Macovei.

Citește și: SCANDAL uriaș în Moldova după ce rușii i-au deconspirat fața solistului de la Carla’s Dreams: Un mare politician, rudă cu Traian Băsescu, intră în ring / FOTO

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri