Veljko Paunovic, noul selecționer al Serbiei

Autor: Diana Pană

Publicat: 30-10-2025 19:14

Article thumbnail

Sursă foto: italpress.com

Federaţia de Fotbal din Serbia l-a numit pe antrenorul Veljko Paunovic în funcţia de selecţioner al echipei naţionale, a anunţat joi forul conducător al fotbalului sârb, scrie news.ro.

Veljko Paunovic (48 de ani) îi va urma în funcţia de selecţioner al Serbiei fostului mare jucător Dragan Stojkovic, care a demisionat în cursul lunii octombrie, după ce naţionala sârbă a pierdut, pe teren propriu, în faţa naţionalei albaneze, într-un meci din grupa de calificare pentru turneul final al Cupei Mondiale 2026.

Federaţia Sârbă a apelat la Paunovic, antrenorul care a cucerit titlul mondial la U20 cu Serbia, în 2015, iar anul acesta a promovat-o în La Liga pe Real Oviedo, după 24 de ani de absenţă a formaţiei alb-albastre de pe prima scenă a fotbalului spaniol.

„Veljko Paunovic a demonstrat încă din prima zi că pune interesele echipei naţionale de fotbal mai presus de orice. Prioritatea lui nu a fost un contract sau termenii financiari, ci să se pună imediat la dispoziţia Federaţiei de Fotbal din Serbia şi să preia echipa într-un moment atât de important”, a declarat Branko Radujko, secretarul general al Federaţiei de Fotbal din Serbia, într-un comunicat.

Pentru Serbia au mai rămas doar două meciuri de disputat în această campanie de calificare, iar cum locul întâi în grupa K a fost acontat de Anglia, care are deja 18 puncte, sârbii rămân să se lupte cu Albania pentru locul secund în grupă. Albania are 11 puncte, iar Serbia 10.

„Rezultatele acestor două meciuri nu vor afecta în niciun fel statutul lui Veljko Paunovic în viitor. Vom continua discuţiile despre contractul său pe termen lung şi după încheierea acestor meciuri, indiferent de rezultatul lor”, a adăugat Radujko.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri