Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro l-a asigurat marţi pe omologul său rus Vladimir Putin de sprijinul său în criza din Ucraina, relatează France Presse, conform AGERPRES.
"Venezuela este alături de Putin, este alături de Rusia. Venezuela este alături de cauzele curajoase şi drepte din lume", a declarat Maduro la televiziune, în timpul unui consiliu de miniştri, în contextul în care parlamentul rus a dat undă verde marţi unei operaţiuni militare în Ucraina.
Teama de o escaladare militară în Ucraina a ajuns la paroxism după ce Putin a recunoscut luni independenţa entităţilor secesioniste Lugansk şi Doneţk, situate în estul ţării.
Maduro a reamintit că predecesorul şi mentorul său Hugo Chavez (1999-2013) a susţinut Rusia când aceasta a recunoscut în 2008 independenţa Osetiei de Sud în timpul conflictului cu Georgia.
"Venezuela şi revoluţia chavistă sunt întotdeauna alături de Putin, de Rusia, de poporul rus", a adăugat Maduro, precizând că SUA şi NATO "încearcă prin mijloace militare să elimine Rusia".
Vicepremierul rus Iuri Borisov, care s-a aflat vineri la Caracas, a subliniat că Venezuela este "un partener strategic al Rusiei (...) în această situaţie de instabilitate crescută".
În contextul crizei din Ucraina, viceministrul rus de externe Serghei Riabkov nu a exclus o desfăşurare militară rusă în Venezuela şi Cuba.
Moscova este unul dintre principalii aliaţi ai preşedintelui Nicolas Maduro, a cărui realegere în 2018 nu a fost recunoscută decât de o parte a comunităţii internaţionale şi mai ales de către SUA, care încearcă să îl îndepărteze de la putere.
Moscova şi Caracas s-au apropiat sub conducerea defunctului preşedinte Hugo Chavez, când Venezuela, datorită unei producţii petroliere înfloritoare în acea perioadă, a achiziţionat în special arme de la Rusia.
Venezuela, alături de Putin în criza din Ucraina. Nicolas Maduro acuză: SUA şi NATO 'încearcă prin mijloace militare să elimine Rusia'
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

64
FOTO Escaladare periculoasă în Golf: Trump amenință că navele care se apropie de blocadă vor fi 'ELIMINATE imediat'
64

606
Rusia acuză: NATO transformă România în „cap de pod” împotriva Moscovei
606

1.556
Peter Magyar: George Simion a dansat pe mormintele eroilor noștri de război / VIDEO
1.556

1.630
'Am rămas complet înțepeniți': arheologii au făcut o descoperire majoră într-un lac din Elveția. Erau acolo de peste 2000 de ani
1.630

1.263
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
1.263

29
Fostul premier finlandez Jyrki Katainen, desemnat consilier special al UE pentru Arctica
29

1.886
Fost director al CIA cere înlăturarea lui Trump: „Al 25-lea amendament a fost scris avându-l în minte”
1.886

5.065
A intrat în vigoare blocada militară SUA în Strâmtoarea Ormuz. Cum va funcționa în practică - VIDEO
5.065

61
Tensiunile escaladează înte Filipine și China: Suspiciuni de sabotaj în Marea Chinei de Sud
61

51
Berlinul speră că ajutorul european pentru Ucraina va fi deblocat "foarte repede", după înfrângerea lui Viktor Orban
51

2.766
VIDEO Ungaria intră într-o nouă eră: Péter Magyar anunță modificarea Constituției după victoria istorică
2.766

3.618
Ruptură majoră între Vatican și Washington: Papa răspunde după ce Trump l-a numit 'slab' și apare ca Iisus în plin război cu Iranul
3.618

6.116
VIDEO Primul mare scandal după victoria lui Péter Magyar: Viitorul premier al Ungariei face acuzații grave la adresa lui Péter Szijjártó privind distrugerea unor documente
6.116
















Comentează