Venituri de 4,9 miliarde de lire sterline pentru cluburile din Premier League în timpul pandemiei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-08-2022

Actualizat: 18-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deloitte estimează, totodată, că veniturile cluburilor din elita fotbalului englez vor atinge 5,5 miliarde de lire sterline pentru sezonul 2021-2022 şi 6 miliarde de lire 12 luni mai târziu, depăşind astfel nivelurile atinse înaintea crizei sanitare globale.

Potrivit raportului, a existat o recuperare pe piaţa combinată a fotbalului european, cu venituri totale care au crescut cu 10%, până la valoarea de 27,6 miliarde euro, în ciuda unei absenţe aproape totale a fanilor de pe stadioane, în perioada respectivă.

Creşterea a fost determinată în mare măsură de veniturile amânate din drepturile de difuzare, precum şi de succesul înregistrat de EURO 2020, disputat cu o întârziere de un an din cauza pandemiei.

Principalele cinci ligi europene - Premier League, Bundesliga, La Liga, Serie A şi Ligue 1 - au înregistrat venituri totale de 15,6 miliarde euro în 2020-2021, respectiv o creştere de trei la sută faţă de sezonul precedent.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri