Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Veniturile Xiaomi, afectate de reducerea cererii de smartphone-uri în China

Xiaomi
Xiaomi

Grupul chinez Xiaomi Corp a raportat vineri un declin semnificativ al veniturilor în trimestrul doi din 2022, în urma contractării celei mai mari pieţe de smartphone-uri din lume, pe fondul restricţiilor stricte pentru stoparea extinderii pandemiei, transmite Reuters.

În perioada aprilie-iunie 2022, vânzările au scăzut cu 20% în ritm anual, la 70,17 miliarde de yuani (10,31 miliarde de dolari), un declin mai accentuat decât în trimestrul precedent şi depăşind estimările analiştilor, potrivit Agerpres.

Profitul net al celui mai mare producător chinez de smartphone a scăzut cu 67%, la 2,08 miliarde de yuani, de asemenea mai accentuat decât se aşteptau analiştii.

"Pe piaţa chineză, a existat o reapariţie a pandemiei şi, ca rezultat, cererea a fost slabă şi dificilă", a afirmat preşedintele Xiaomi, Wang Xiang. Acesta a adăugat că majorarea preţului combustibilului, al costurilor de producţie şi inflaţia au afectat şi vânzările din afara Chinei.

Datele publicate săptămâna aceasta arată că a doua economie mondială a încetinit neaşteptat în iulie, ceea ce a determinat Banca Centrală a Chinei să reducă dobânzile.

Sectorul telefoanelor mobile inteligente din China a fost în special afectat de evoluţiile economice, livrările înregistrând un declin anual de 10% în trimestrul doi din 2022, conform firmei de cercetare de piaţă Canalys.

Vânzările de smartphone-uri ale Xiaomi, care generează mai mult de jumătate din veniturile totale ale companiei, au scăzut cu 29%.

În 2021, vânzările Xiaomi au crescut după ce compania şi-a majorat cota de piaţă în detrimentul rivalei Huawei Technologies Co Ltd, care nu a mai putut să-şi procure componente în urma sancţiunilor impuse de SUA.

Totuşi, succesul a fost de scurtă durată în condiţiile în care de la începutul anului acţiunile Xiaomi au scăzut cu 40%, pe fondul efectelor încetinirii economiei chineze şi al creşterii slabe a vânzărilor peste hotare.

În India, a doua mare piaţă a Xiaomi după China, compania este acuzată de fraude fiscale.

Conform datelor recente ale firmelor de cercetare de piaţă Canalys, Counterpoint şi IDC, livrările globale de smartphone-uri au scăzut şi în al doilea trimestru al acestui an, acesta fiind al patrulea trimestru consecutiv de scădere a cererii, în condiţiile în care încrederea consumatorilor a fost afectată de inflaţie şi îngrijorările cu privire la o recesiune.

În perioada aprilie-iunie 2022, livrările mondiale de smartphone-uri s-au redus cu 9% în ritm anual, până la aproximativ 290 milioane de unităţi, în condiţiile în care mari producătorii chinezi au înregistrat scăderi de două cifre.

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co. a rămas lider de piaţă cu aproximativ 62 milioane de smartphone-uri livrate în trimestrul al doilea al acestui an, urmat de Apple Inc. cu 44 milioane de unităţi livrate. Pe următoarele locuri se situează, în ordine, trei producători chinezi: Xiaomi Corp., Oppo şi Vivo. Toţi cei trei producători chinezi au înregistrat scăderi de două cifre ale livrărilor, în frunte cu Xiaomi, ale cărui livrări au scăzut cu 25%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.