DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vești bune: Primele doze de Remdesivir au ajuns la Spitalul 'Victor Babeş' din Timișoara

Pinterest
coronavirus

Primele 35 de flacoane de Remdesivir, medicament antiviral folosit pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, care au forme medii şi severe ale bolii şi sunt internaţi în secţia ATI, au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara.

Managerul spitalului, dr. Cristian Oancea, a declarat, sâmbătă, că această primă tranşă a fost primită în baza contractului semnat şi finanţat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare, iar dozele ajung pentru tratamentul a şapte pacienţi eligibili, potrivit agerpres.ro.

Citește și: EXCLUSIV Cum a răbufnit Marcel Vela: ‘Îmi pare rău că trebuie s-o spun’. După scandalul iscat de priveghiul lui Emi Pian, Iulian Surugiu rupe tăcerea! .,

"Este un prim transport. Aşteptăm ca în perioada următoare să mai primim încă 150 de asemenea flacoane, ceea ce ar asigura necesarul pentru 30 de pacienţi. Medicamentul a fost distribuit în toată ţara, dar noi am fost printre primii care l-au primit. Remdesivirul a dat rezultate foarte bune în tratamentul aplicat pacienţilor aflaţi în stare gravă, în Terapie Intensivă. Noi am administrat acest medicament, prima dată, în luna mai, unui pacient intubat şi ventilat mecanic. Până acum am avut rezultate bune. Atunci, am reuşit să obţinem medicamentul fiind cooptaţi într-un studiu internaţional. Acum, am primit medicamentul în baza contractului semnat şi finanţat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare", a afirmat dr. Cristian Oancea.

Antiviralul Remdesivir a fost acreditat de Comisia Europeană a Medicamentului, în luna iulie, pentru a fi folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. România va beneficia de 25.000 de flacoane de Remdesivir care vor ajunge în ţara, în trei tranşe. România este a doua ţară, după Spania, în ceea ce priveşte alocările europene ale acestui medicament.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.