EXIT - POLL CURS - Avangarde: Duminică, ora 21:00. Au mai ramas VEZI AICI
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vești îngrijorătoare pentru Europa de la Banca Mondială

Wolfowitz Faces Pressure To Resign As World Bank Finds He Broke Rules

ro

"Printre cele mai mari motive de îngrijorare este şomajul extrem de ridicat în rândul tinerilor, întrucât are implicaţii nu doar pe termen scurt, ci şi pe termen mediu şi lung", a spus Jim Yong Kim, citat de CNBC. Şeful BM a arătat că în unele ţări se poate vorbi despre generaţii pierdute. "Este de neconceput că vom pierde o întreagă generaţie în unele ţări din sudul Europei", a spus Jim Yong Kim.
Comentariile sale au venit după ce Enda Kenny, premierul Irlandei, a declarat că şomajul care afectează tinerii este cea mai mare criză din UE.
Organizaţia Internaţională a Muncii a publicat luni un raport în care se arată că circa 74,5 milioane de tineri cu vârste de 15-24 de ani erau şomeri în 2013, la nivel mondial. Numărul şomerilor este cu 1 milion de persoane mai mare decât în 2012 şi aduce rata şomajului în rândul tinerilor la 13,1%, la nivel global.
Directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Guy Ryder, a declarat la Davos că "gorila din salonul de la Davos" este piaţa muncii, sau mai degrabă lipsa locurilor de muncă la nivel mondial.
Kim a spus că liderii mondiali pot învăţa din modelul elveţian, în care numai 25% dintre tineri merg la colegii, iar restul intră în programe de ucenicie şi de training vocaţional. "Exită modele care să fie aplicate în această situaţie. Credem că ţările sudice trebuie să le urmeze rapid", a adăugat şeful BM.
El a mai spus că, după anunţul Rezervei Federale (Fed) americane privind începerea retragerii măsurilor de stimulare a economiei, există oportunitatea poentru multe ţări să înceapă să facă reformele necesare pentru îmbunătăţirea climatului de afaceri, reducerea deficitelor de cont curent şi a deficitelor bugetare. Conform ultimelor date comunicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în 2013 rata șomajului în România a crescut cu 0,05 puncte procentuale, numărul șomerilor ajungând la 512.333 de persoane, cu aproape 19.000 mai mult decât la 31 decembrie 2012. Peste 18% din numărul total de șomeri revine din rândul persoanelor cu vârsta până în 25 de ani, adică peste 90.000 de tineri. Aşteptările românilor în ceea ce priveşte redresarea economică în acest an, dorinţa de cumpărare şi veniturile sunt în creştere, faţă de anul 2012, dar evoluţia şomajului este privită cu mai mult pesimism, potrivit indicatorilor GfK. Singurul indicator care s-a înrăutățit comparativ cu 2012 este cel privind şomajul.
Media peşimiştilor în 2013 se situează la două treimi din populație față de 63,5% în 2012. Și procentul optimiștilor s-a micșorat - doar 5% dintre cei chestionaţi spun că sunt optimişti în privinţa evoluţiei ratei şomajului, față de 7% cu un an în urmă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.