Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vești proaste de la BNR: Cu cât a crescut datoria externă a României în primul trimestru

amazonaws.com
datorie banca

Datoria externă a României a crescut cu peste 700 de milioane de euro în primul trimestru al anului, anunță BNR. În aceeași perioadă și contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 4 676 milioane de euro.

Potrivit BNR, în perioada ianuarie - martie 2022, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4 676 milioane euro, comparativ cu 2 736 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2021. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1 557 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 72 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit de 287 milioane euro, comparativ cu un excedent de 152 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 16 milioane euro.

BNR mai arată că investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2 297 milioane euro (comparativ cu 2 099 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2021), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 1 935 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 362 milioane euro.

În ceea ce privește datoria externă, aceasta a crescut cu 721 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2022. În structură:
-datoria externă pe termen lung a însumat 96 516 milioane euro la 31 martie 2022 (71,3 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,7 la sută față de 31 decembrie 2021;
-datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2022 nivelul de 38 822 milioane euro (28,7 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,7 la sută față de 31 decembrie 2021.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,7 la sută în perioada ianuarie - martie 2022, comparativ cu 16,4 la sută în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 martie 2022 a fost de 4,2 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2022 a fost de 80,4 la sută, comparativ cu 81,9 la sută la 31 decembrie 2021, precizează BNR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.