Veşti proaste de la Shenzhen: Ce s-a întâmplat cu meciurile Soranei Cîrstea şi Monicăi Niculescu

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 03-01-2019

Actualizat: 03-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.digisport.ro

Programul zilei de joi a fost dat peste cap din cauza ploii: oraganizatorii au fost nevoiţi să amâne partidele din sferturile probei de simplu pentru ziua de vineri, fără ca vreun meci să se fi terminat, transmite Mediafax.

Meciul Sorana Cîrstea - Alison Riske a fost întrerupt de trei ori în primele trei game-uri şi se va relua de la scorul de 2-0, 30-30. Meciul Monica Niculescu - Yafan Wang a fost amânat pentru ziua de vineri.

CITEŞTE ŞI: SURPRIZĂ: Ciocolata, mai eficientă împotriva răcelii decât medicamentele

► PROGRAMUL ZILEI DE VINERI: Meciul Sorana Cîrstea - Alison Riske se va încheia pe Terenul 1, după disputarea unui meci de dublu: Nao Hibino / Anhelina Kalinina - Ying Ying Duan / Renta Voracova, programat să înceapă la 7:00, ora României. Cel mai probabil, meciul Soranei va începe în jurul orei 8:30.

Monica Niculescu va avea de aşteptat, meciul său cu Yafan Wang fiind repartizat în final de program, pe Terenul Central, după derby-ul dintre Şarapova şi Sabalenka (de la ora 7:00) şi finalizarea partidei Kudermetova - Zvonareva, întreruptă la scorul de 6-4 pentru tânăra rusoaică.

Organizatorii turneului de la Shenzhen au anunţat că meciurile din sferturile de finală sunt amânate pentru ziua de vineri. Aşteptăm programul oficial.

CITEȘTE ȘI: Avertismentul medicilor: Câtă apă trebuie să bei în funcţie de cât de mult dormi .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri