Viața Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1716), s-a născut în jurul anilor 1640 - 1650 şi a suferit moarte martirică în anul 1716, spre ultimele zile ale lunii septembrie.

Viaţa Sfântului Antim este cunoscută mai ales în cea de-a doua parte, prima jumătate a ei rămânând încă o taină, potrivit site-ului Mănăstirii Antim - Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, ctitoria Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, potrivit manastireaantim.ro.

Despre originea sa georgiană vorbeşte chiar Sfântul Antim, când semnează pe cărţile tipărite de el: "Antim Ivireanul", "Antim, georgian de neam", "Antim ieromonahul, tipograful din Iviria".

Unul dintre contemporanii săi care a confirmat originea Sfântului Antim, secretarul domnesc Anton Maria del Chiaro spunea că "Antim era dăruit cu însuşiri atât de rare, încât ştia să facă în chip minunat orice meşteşug, mai ales sculptură, desene şi broderii, pe care, având în vedere influenţele orientale georgiene, în broderii şi ornamentaţii, se poate să le fi învăţat chiar încă înainte de a cădea rob".

Anton Maria del Chiaro nota în monografia sa, că mitropolitul Antim a fost "sclav în tinereţe", iar ucenicul Sfântului Antim, Mihail Iştvanovici, arăta că tânărul Andrei, numele din botez al mitropolitului Antim, a fost răpit de unii compatrioţi de-ai lui, care l-au vândut ulterior turcilor şi astfel a fost scos din ţara sa natală.

Nu se ştie exact cât timp a stat rob printre turci, probabil câţiva ani. A fost eliberat din robie de către patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului, care l-a călugărit şi l-a adus egumen la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi.

Sfântul Antim (deja călugăr, poate chiar ieromonah) a venit pe meleagurile româneşti pentru a lucra la împlinirea planului patriarhului Dositei de a apăra Ortodoxia prin tipărirea a cât mai multor cărţi de cult şi de cultură, iniţiativă susţinută material de domnitorii români Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

A devenit ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Huşilor (cel care a tipărit Biblia de la Bucureşti în 1688), de la care a şi învăţat limba română şi şi-a desăvârşit arta tiparului. După ce Mitrofan este ales episcop de Buzău, în iunie 1690, ieromonahul Antim, preluând tipografia din Bucureşti, va tipări prima carte semnată de el în luna octombrie a anului 1691.

Sfântul Antim a fost susţinut permanent de domnitorul Constantin Brâncoveanu şi de mitropolitul Teodosie, nu doar la tipărirea cărţilor, ci şi la avansarea pe înaltele trepte eclesiale (stareţ, episcop şi mitropolit).

A fost mai întâi numit stareţ al Mănăstirii Snagov, în vara anului 1694 (1694-1701), apoi a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705 (1705-1708), iar la 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei (conform dispoziţie testamentare a predecesorului său, mitropolitul Teodosie Veştemeanul), de faţă fiind şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului.

O lucrare deosebită prin care Sfântul Antim Ivireanul a îmbogăţit viaţa Bisericii Ortodoxe Române a fost traducerea cărţilor bisericeşti de cult şi de cultură din limba greacă şi tipărirea lor în limba română.

Între cărţile tipărite se numără "Antologhionul" (1697), "Liturghierul greco-arab" (1701), prima carte imprimată cu caractere arabe, "Ceaslovul greco-arab" (1702), "Noul Testament" (1703), "Psaltirea" (1694, 1710), "Evholohion" (1706), "Octoihul" (1712), "Liturghierul" (1713), "Catavasieru" (1715), "Ceaslovul" (1715). Termenii şi formulele liturgice folosite de Sfântul Antim în "Liturghierul" din 1713 se păstrează şi astăzi.

Sfântul Antim Ivireanul a întreţinut relaţii apropiate cu întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe din Răsăritul creştin aflat sub stăpânirea turcească (Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Constantinopol), ajutând la promovarea învăţăturii creştin-ortodoxe în acele ţări.

Primele cărţi în limba arabă ("Liturghierul" şi "Ceaslovul" în variantă bilingvă greco-arabă) au fost tipărite la Bucureşti între anii 1701-1702 pentru creştinii din Siria, unde Sfântul Antim a trimis şi prima tipografie cu caractere arabe (la Alep, în 1704). În anul 1709, mitropolitul Antim a trimis o tiparniţă în Georgia, ţara sa natală. La Tbilisi, ucenicul său, Mihail Iştvanovici, a scos la lumină primele cărţi liturgice în 1709 ("Evanghelia" şi "Liturghierul").

În 1714 mitropolitul Antim i-a trimis patriarhului Hrisant Notara litere greceşti turnate în plumb, necesare tipografiei din Ierusalim.

Scrierile Sfântului Antim arată uriaşa lui cultură teologică şi laică sintetizată în opera dedicată catehizării şi îndrumării preoţilor, în misiunea lor de păstori: "Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor" (1710), "Capete de poruncă la toată ceata bisericească", "Didahiile", "Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei" (1705), "Chipurile Vechiului şi Noului Testament" (1709).

"Didahiile" (28 de predici şi cuvinte catehetice) rostite în perioada slujirii lui ca mitropolit se descoperă ca o operă complexă, în care sunt prezentate şi armonizate învăţături dogmatice, liturgice, morale, îndemnuri şi rugăciuni personale într-o exprimare românească excepţională şi originală, şi o unitate neegalată de sensibilitate poetică şi viziune teologică.

La 5 februarie 1713, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, mitropolitul Antim Ivireanul se hotărăşte să clădească Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, punând toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt lăcaş.

Mitropolitul Antim a fost acuzat de trădare şi arestat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în primăvara anului 1716. Forţat să-şi dea demisia şi refuzând, mitropolitul Antim este caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.

Pe drum însă, în ultimele zile ale lunii septembrie 1716, soldaţii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. În acest fel şi-a încheiat martiric viaţa Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.

Abia în 1966, după 250 de ani, Patriarhia ecumenică a anulat sentinţa de caterisire dată asupra marelui ierarh Antim Ivireanul. În şedinţele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat solemn canonizarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti, aşezându-l în rândul sfinţilor, prin trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de prăznuire la 27 septembrie.