'Vibe coding', desemnat cuvântul anului 2025 de dicţionarul Collins

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 06-11-2025 16:46

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

"Vibe coding", un termen care se referă la crearea unui cod informatic de către persoanele neiniţiate în acest domeniu prin folosirea limbajului natural, cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI), a fost desemnat joi cuvântul anului 2025 de dicţionarul Collins, informează AFP şi DPA.

Această expresie "captează ceva fundamental despre evoluţia relaţiei noastre cu tehnologia", au explicat lexicografii dicţionarului Collins, conform Agerpres.

"Este vorba despre a-i spune unei maşini ceea ce vrem, mai degrabă decât de a fi nevoiţi să codăm totul singuri, cu multă trudă", au adăugat ei.

Expresia "Vibe coding" a fost utilizată pentru prima dată în luna februarie de Andrej Karpathy, cofondator al OpenAI şi fost director la Tesla, într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.

Acest concept a rămas cantonat în mediul AI până când jurnalistul Kevin Rose de la The New York Times, care acoperă subiecte legate de noile tehnologii, a afirmat într-un articol că a creat site-uri şi aplicaţii fără să deţină cunoştinţe în domeniul limbajelor de programare.

"Termenul a avut un ecou care a trecut cu mult dincolo de Silicon Valley, stând mărturie pentru o schimbare culturală mai amplă spre o viaţă cotidiană asistată de AI", au declarat lexicografii dicţionarului Collins.

De asemenea, dicţionarul britanic a menţionat în rândul termenilor care au înregistrat o creştere a frecvenţei de utilizare în 2025 expresia "aura farming", care semnifică o încercare de a părea cool şi carismatic, fără ca efortul să fie evident.

Acest fenomen, propriu generaţiei Z, a înregistrat o evoluţie explozivă după apariţia unui videoclip devenit viral al unui tânăr indonezian la sfârşitul lunii august, care dansa stând în echilibru la prova unei bărci ce se deplasa în mare viteză, au explicat lexicografii dicţionarului Collins. Termenul ilustrează "paradoxul epocii noastre, acela de a te preface că nu depui efort".

Un alt cuvânt marcant al anului 2025, "broligarchy", desemnează cercul restrâns al miliardarilor din industria noilor tehnologii "care exercită o influenţă politică disproporţionată".

Odată cu prezenţa unor personalităţi din această industrie, precum Elon Musk, Jeff Bezos şi Mark Zuckerberg, la ceremonia de învestitură a preşedintelui Donald Trump, acest cuvânt reflectă "disconfortul în creştere faţă de concentrarea puterii în mâinile câtorva bărbaţi", potrivit Collins Dictionary.

Alt cuvânt din lista termenilor deveniţi tot mai populari în 2025 este "biohacking", definit ca o activitate de modificare a proceselor naturale ale corpului cu scopul de a îmbunătăţi sănătatea şi longevitatea.

Un altul este "clanker", un termen peiorativ folosit pentru computere, roboţi sau surse de AI, care a fost popularizat de filmul animat "Star Wars: The Clone Wars". Cuvântul a devenit viral pe reţelele de socializare şi este adeseori folosit pentru a exprima frustrările şi neîncrederea oamenilor faţă de chatboturi şi platformele AI.

De asemenea, un alt termen de dezaprobare, cuvântul "glaze" a câştigat în popularitate în acest an, însemnând a lăuda sau a flata pe cineva în mod excesiv sau nemeritat.

Creşterea utilizării termenului "HENRY", un acronim pentru "high earner, not rich yet" ("persoană cu venituri mari, dar încă nu bogată"), a determinat includerea acestuia în dicţionarul Collins.

A apărut şi un termen care reflectă noua tendinţă în materie de vacanţe: "coolcations". Gata cu vacanţele în ţările calde. Odată cu încălzirea climatică, "călătorii avizaţi" caută locuri unde să găsească răcoare, precum Norvegia, Islanda şi Scoţia, în loc să călătorească în sudul Europei, copleşit de căldură.

Un alt cuvânt popular, "taskmasking", actul de a da o impresie falsă că eşti productiv la locul de muncă, se află şi el pe listă. "Micro-retirement" ("Micro-pensionarea"), termen descris ca o pauză între perioadele de angajare pentru a urmări anumite interese personale, a fost, de asemenea, menţionat.

În 2024, Dicţionarul Collins a recompensat cuvântul "brat" - "copil obraznic" în engleză -, popularizat de cântăreaţa Charli XCX şi preluat în timpul campaniei nefericite a Kamalei Harris pentru Casa Albă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri