Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vicecancelarul german: Incompetenţa Europei nu trebuie să ucidă CETA

Acordul economic şi comercial cuprinzător între Uniunea Europeană şi Canada (CETA) nu trebuie să cadă victimă a politicii interne europene, a estimat sâmbătă vicecancelarul german Sigmar Gabriel, care deţine portofoliul economiei în guvernul de la Berlin, relatează DPA, potrivit agerpres.

''Aceasta este o problemă internă europeană, o problemă internă belgiană şi nu o problemă a Canadei. CETA este un acord excelent şi nu poate eşua din cauza incompetenţei Europei în a găsi o cale de echilibrare a intereselor între regiuni'', a spus oficialul german.

Citeşte şi: TRAGEDIE aviatică în Siberia. 19 persoane au murit după prăbuşirea unui elicopter

Semnarea acordului CETA este prevăzută pentru 27 octombrie, la Bruxelles, conform calendarului stabilit iniţial de UE şi Canada.

După ce România şi Bulgaria şi-au ridicat obiecţiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate statele din UE şi-au dat consimţământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepţia Belgiei, ce are nevoie de acordul tuturor celor cinci entităţi federale componente. Nemulţumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii şi guverne, regiunea Valonia nu şi-a dat încă acest acord.

Citeşte şi: ATAC cibernetic fără precedent: Hackerii au blocat internetul în SUA

La finalul întrevederii avute sâmbătă dimineaţă cu ministrul canadian al comerţului, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a indicat că Summitul UE-Canada, prevăzut pentru joi la Bruxelles, rămâne pentru moment pe agendă. ''Problemele sunt pe masa europenilor şi trebuie să încercăm să le rezolvăm. Această întâlnire a fost foarte constructivă şi va fi poate decisivă. Eu rămân optimist'', a spus Schulz.

El are prevăzută sâmbătă o întâlnire şi cu şeful guvernului regiunii belgiene Valonia, Paul Magnette.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.