Vicepremierul Ana Birchall, DOCUMENT -CHEIE transmis la Washington. Lista de angajamente ale României faţă de SUA

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 26-06-2018

Actualizat: 26-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit, luni, la Washington, cu secretarul de stat Mike Pompeo şi cu secretarul Energiei, Rick Perry, prilej cu care a transmis angajamentul Guvernului de la Bucureşti pentru aprofundarea şi dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Ministrul Afacerilor Interne, MESAJ de FORȚĂ, în plin scandal politic: 'Nimic nu ne poate destabiliza'

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis marţi AGERPRES, Ana Birchall a subliniat, la întrevederea de la Departamentul de Stat cu secretarul de stat Mike Pompeo, consistenţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, confirmată şi prin succesul înregistrat de reuniunea anuală a Dialogul Strategic care a avut loc la Bucureşti săptămâna trecută.

Oficialul român a remarcat excelenta cooperare şi coordonare dintre cele două părţi pe teme de interes comun, precum şi perspectivele de aprofundare a dimensiunii economice a parteneriatului.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre cooperarea strategică, gestionarea ameninţărilor de pe Flancul estic prin asumarea echitabilă a responsabilităţilor în cadrul NATO, precum şi despre importanţa prezenţei companiilor americane în sectorul energetic românesc.

Ana Birchall a mulţumit pentru sprijinul Statelor Unite ale Americii în privinţa candidaturii României pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Vicepremierul Birchall a discutat cu secretarul Energiei, Rick Perry, despre cooperarea în domeniu, valorificarea resurselor energetice de la Marea Neagră, aspecte privind securitatea energetică regională şi dezvoltarea proiectelor de transport şi interconectivitate, cu accent pe proiectul BRUA (coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria).

De asemenea, Ana Birchall a reiterat angajamentul ferm al Guvernului României pentru asigurarea unui climat investiţional transparent şi atractiv pentru companiile care investesc în domeniul energetic, prin proiecte de diversificare a surselor şi rutelor de transport al energiei.

Conform sursei citate, viceprim-ministrul Ana Birchall a fost invitat principal, alături de secretarul Perry şi vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic, al unei reuniuni organizate de Departamentul Energiei cu liderii de delegaţii ale ţărilor participante la Summit-ul "Iniţiativa celor Trei Mări".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri