Vicepreşedinta americană Kamala Harris s-a întâlnit marţi cu preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, ultima etapă a unui turneu de două zile în America Latină, prima sa călătorie oficială în străinătate al cărei obiectiv principal vizează reducerea afluxului de migranţi din America Centrală prin Mexic spre frontiera cu SUA, informează dpa preluat de agerpres.
Kamala Harris a sosit în capitala Mexicului luni seara, după o zi în Guatemala, unde s-a întâlnit cu preşedintele ţării, comunitatea de activişti şi antreprenori. Vicepreşedinta SUA se va întoarce marţi seara la Washington.
Deşi principalul punct de interes al Kamalei Harris este imigraţia, întâlnirea cu preşedintele mexican este, de asemenea, importantă pentru definirea unei relaţii diplomatice esenţiale pentru administraţia Biden cu Mexicul, aliat apropiat şi primul partener comercial.
"Avem un parteneriat, un parteneriat de lungă durată", a declarat Harris reporterilor la plecarea din Guatemala spre Mexic."Aceasta este baza acestui dialog".
Vicepreşedintele mexican a mai spus că va discuta şi despre "rolul Mexicului în modul în care se raportează la această regiune" pentru a reduce migraţia dinspre Guatemala, Honduras şi El Salvador.
Ricardo Zuniga, trimisul special al administraţiei în cele trei ţări din America Centrală cunoscute sub numele de Triunghiul Nordic, a declarat că Mexicul este interesat, la ca SUA, să descurajeze migraţia dinspre Guatemala, Honduras şi El Salvador.
"Suntem amândouă ţări de destinaţie" pentru migraţia din Triunghiul Nordic, a declarat el reporterilor la bordul Air Force Two luni seara.
Pe lângă întâlnirea cu Lopez Obrador, Harris va discuta şi cu antreprenoare şi se va întâlni cu lideri sindicali.
Vicepreşedinta Kamala Harris conduce eforturile administraţiei Biden de a extinde segmentul forţei de muncă organizate în SUA, iar oficialii administraţiei îl percepe pe preşedintele mexican Lopez Obrador, care susţine drepturile de muncă, drept o persoană cu viziuni similare pe această temă. Cu toate acestea, unele sindicate americane se plâng că Mexicul nu îşi respectă promisiunile sale în acordurile comerciale pentru a susţine aceste drepturi.
Cei doi lideri au asistat, de asemenea, la semnarea unui acord privind extinderea cooperării SUA-Mexic pentru a trimite fonduri destinate dezvoltării în Triunghiul Nordic. Textul acordului nu a fost dat publicităţii.
Întâlnirea cu Lopez Obrador nu era de aşteptat să fie uşoară sau predictibilă, iar rezultatele finale nu sunt clare deocamdată. Reacţia sa la alegeri "nu are impact asupra planurilor noastre", a spus Zuniga, insistând că relaţia dintre cele două ţări nu depinde de cine este la putere.
Purtătoarea de de cuvânt al lui Harris, Symone Sanders, a declarat în prealabil că cei doi lideri vor discuta despre continuarea cooperării în ceea ce priveşte securitatea frontierelor şi eforturile de combatere a contrabandei. Subiectul şi prezenţa lui Harris în Mexic au complicat eforturile vicepreşedintei de a se distanţa de lupta administraţiei de a controla frontiera - o potenţială răspundere politică - şi, în schimb, de a se concentra asupra diplomaţiei în regiune. Republicanii au criticat-o dur pentru că nu a reuşit să facă vizite la graniţă.
Discuţiile sale despre securitatea frontierelor, împreună cu declaraţia sa din Guatemala de luni, conform căreia persoanele care au trecut ilegal frontiera SUA vor fi întoarse înapoi, subliniază însă modul în care aceste subiecte sunt interconectate.
Întrebată în Guatemala de ce nu a făcut o vizită la graniţă, Harris a răspuns că a venit să vorbească cu "liderul acestei naţiuni despre ceea ce putem face într-un mod semnificativ, tangibil şi cu rezultate reale"."Şi voi continua să mă concentrez asupra acestui tip de muncă", a adăugat ea, "şi nu pe gesturi măreţe".
Vicepreşedinta americană Kamala Harris a discutat despre migraţie cu preşedintele Lopez Obrador
Explorează subiectul
Articole Similare

11
Vom găti ca odinioară, pe piatră! Plitele cu inducție devin istorie: Alternativa care va revoluționa bucătăriile moderne în 2026
11

9
Intenetul, marele dușman al dictaturilor - Precedentele cazului iranian
9

13
Haos în Iran - Fosta împărăteasă îndeamnă forţele de securitate să se alăture manifestanţilor
13

10
VIDEO Surpriză majoră în turismul UE: Destinația care a detronat Parisul și care a urcat pe primul loc
10

6
Metoda Frankenstein, noul trend in chirurgia estetică: Grăsime recoltată din cadavre, folosită în fillerele pentru remodelare corporală
6

10
Cum a ajuns Iranul pe marginea prăpastiei și ce opțiuni are Trump pe masă
10

10
FOTO Călătoria în timp există! 'Bijuteria ascunsă' din Anglia care atrage turiști din toată lumea
10

11
Se va desemna noul lider al Hamas - Cine va fi succesorul lui Yahya Sinwar
11

2.628
Apariție neașteptată a liderului cecen Ramzan Kadîrov după ce ucrainenii au spus că e în comă: 'Mă văd la TV, dar spun că sunt pe moarte'
2.628

115
Cancelarul german anunță victoria revoluționarilor din Iran: „Asistăm acum la ultimele zile şi săptămâni ale acestui regim”
115

45
S-a stins un legendar creator de benzi desenate: Din păcate, acestea nu sunt vești bune
45

2.089
Amploarea represiunii din Iran: Estimările Mossad indică un masacru de proporții
2.089

49
Hamas a anunțat că delegația sa a sosit la Cairo pentru discuții privind a doua fază a armistițiului
49

















Comentează