Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD), vicepreședinte al PES, a atras atenția, marți, într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European, că Uniunea Europeană intră într-o criză de credibilitate profundă dacă va tolera veto-ul exercitat de Austria împotriva evaluărilor și propunerii Comisiei Europene de a include România în spațiul Schengen:
- „Europa a intrat într-o criză profundă, ca urmare a veto-ului exercitat de Austria împotriva propunerii Comisiei de a include România în spațiul Schengen. Cum este posibil să acceptăm ca un guvern al unui stat membru să calce în picioare legislația și recomandările europene, fără ca noi să acționăm pentru a proteja drepturile cetățenilor noștri, care au fost grav afectate de această decizie nedreaptă?
- România respectă criteriile spațiului Schengen, fapt confirmat de toți, inclusiv prin prezența la această dezbatere. Astăzi, însă, într-un context foarte dificil, solidaritatea blocului comunitar este pusă sub semnul întrebării de acest veto, care servește intereselor Federației Ruse
- Românii nu au de ce să negocieze cu politicienii din Austria pentru respectarea drepturilor lor și nu vor accepta trocuri economice.
- Insistăm ca în cadrul Consiliului European să fie discutat acest subiect și să stabiliți un calendar ferm de aderare, în cel mai scurt timp cu putință”
Comentează