Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vicepresedinte PNL: Este demential ce se intampla la centru!

pnl
'Am discutat cu domnul ministru Constantin Niţă (preşedintele PSD Braşov n.r.) şi cu primarul George Scripcaru (preşedintele PDL Braşov n.r.), să abordăm teme care ţin strict de aceste alegeri europarlamentare şi, în principal, să arătăm ce am făcut bun în această privinţă şi ce dorim să facem în continuare. Aş vrea să evităm atacurile de la un partid la altul pentru că ceea ce se întâmplă la nivel naţional, după părerea mea, este demenţial", a declarat Cancescu. "Vă spun acest lucru ca un om care face politică de 25 de ani, nu s-a mai văzut aşa ceva. Mă refer la atacurile şi la acest război între cele două palate. La asta mă refer. Este demenţial acest război şi nu va duce la absolut nimic bun, va duce la un absenteism foarte mare la alegerile din 25 mai', a explicat vicepresedintele PNL.  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.