Vicepreşedintele afgan Abdul Rashid Dostum a scăpat nevătămat sâmbătă după un atac în care unul din bodyguarzii săi a fost ucis, iar alţi doi răniţi, transmite Reuters. A fost al doilea atentat la viaţa sa, după ce a revenit în ţară anul trecut potrivit Agerpres.
Atacatorii au organizat o ambuscadă pe traseul convoiului lui Dostum, pe drumul de la Mazar-i-Sharif către provincia Jawzan din nordul Afganistanului, a anunţat un purtător de cuvânt al partidului vicepreşedintelui.
Generalul Dostum aflase despre planurile de atac, dar a decis să se deplaseze şi în aceste condiţii, a adăugat aceeaşi sursă.
Atentatul nu a fost revendicat imediat.
În urmă cu opt luni, vicepreşedintele a supravieţuit unui atac sinucigaş cu bombă pe aeroportul din Kabul, la întoarcerea în Afganistan după un an de exil în Turcia, în urma acuzaţiilor că şi-a torturat un adversar politic şi a presiunilor donatorilor internaţionali, inclusiv ale Statelor Unite. Statul Islamic şi-a asumat atacul respectiv, reaminteşte Reuters.
După revenirea în ţară, Dostum - al cărui partid, Junbish, este susţinut în special de conaţionalii săi uzbeci - s-a alăturat echipei lui Abdullah Abdullah, şef al executivului afgan şi candidat la alegerile prezidenţiale programate în 28 septembrie
Vicepreşedintele Afganistanului supravieţuieşte după al doilea atentat
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

5
Ambasada Rusiei în Iran anunţă că a evacuat femeile şi copiii
5

383
Fierbe Golful Persic: Iranul atacă petrolierele, indiferent sub ce pavilion se află. Mai multe ambarcațiuni deja s-au scufundat
383

1.409
Român condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia: acuzațiie aduse de Moscova
1.409

2.706
Rachetă iraniană doborâtă în Turcia - Ce spune Mark Rutte despre Articolul 5
2.706

119
IDF a lovit bazele Basij, sediul forțelor speciale și alte centre de comandă din Teheran
119

143
Armata iraniană dezminte atacul asupra Azerbaidjianului/ Anchetă la Baku
143

12.348
BREAKING Marele ayatollah al Iranului ar fi fost eliminat: Ieri emisese fatwa pentru vărsarea sângelui lui Donald Trump (SURSE)
12.348

1.940
Președintele României, despre posibile amenințări la adresa bazei de la Deveselu: „Nu există niciun motiv de îngrijorare”
1.940

2.307
VIDEO Nicușor Dan se bucură de lichidarea liderului suprem al Iranului: „A fost un regim care a sponsorizat terorismul în regiune”
2.307

3.229
VIDEO Președintele Poloniei, dezvăluiri despre discuțiile cu Nicușor Dan: Ce se va întâmpla la Summitul B9 de la București
3.229

2.381
România, în alertă - Statul român ia în calcul reducerea accizelor la carburanți: mai multe scenarii pe masă
2.381

7.238
Trump își arată forța în fața Iranului: americanii au testat una dintre cele mai puternice rachete balistice intercontinentale pe care le dețin / E de 20 de ori mai puternică decât bomba atomică lansată la Hiroshima
7.238

3.210
Australia intervine în Orientul Mijlociu - Au fost desfășurate resurse militare
3.210

















Comentează