Viceprimarul orașului natal al lui Hitler a demisionat după ce a comparat imigranții cu șobolanii într-o poezie

Autor: George Traicu

Publicat: 23-04-2019

Actualizat: 23-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: express.co.uk

Viceprimarul orașului austriac în care s-a născut Adolf Hitler și-a dat demisia marți atât din funcție cât și din partidul de extremă-dreapta Libertatea după numeroasele critici primite din cauza unei poezii în care a comparat imigranții cu șobolanii, relatează Reuters potrivit mediafax

Christian Schilcher a plecat din Partidul Libertatea (EPO) pentru a nu dăuna imaginii partidului care face parte din coaliția de guvernare condusă de cancelarul conservator Sebastian Kurz, a declarat într-o conferință de presă susținută la Viena liderul partidului, Heinz-Christian Strache.

Poemul lui Schilcher publicat într-un cotidian al partidului a fost scris sub pseudonimul său ”șobolanul orașului” și a fost spusă din perspectiva unei rozătoare.

”Așa cum noi trăim aici, așa trebuie să trăiască și alți șobolani, care ca și oaspeți sau migranți ... împart cu noi sensul vieții! Ori (ei trebuie) să plece imediat”, spune poezia.

Un alt vers spune că dacă două culturi se vor amesteca ar fi ca și când ei ar fi distruși.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri