Viceprimarul USR al Timișoarei SE LEAPĂDĂ de amenda RECORD încasată de Colterm: Timișoara NU are cazane, nu primăria a luat-o

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 03-01-2022

Actualizat: 03-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Orasul Timisoara

Amenda record încasată de compania de termoficare a Timișoarei, Colterm, pentru neachiziționarea de certificate verzi nu e vina primăriei. E cea mai nouă explicație care vine din instituția de pe C.D Loga.

Viceprimarul USR Ruben Lațcău se spală pe mâini și spune că amenda de 21 de milioane de euro a fost primită de Colterm, căci primăria nu are cazane. Atâta doar că pentru a se cumpăra certificate era nevoie de bani de la primărie. Într-o postare anterioară, cei de la USR recunoșteau că vina e a primăriei, dar acuzau că Nicolae Robu, fostul primar, nu le-a lăsat bani.

Citește și: INCREDIBIL, dar adevărat - Fritz ACUZĂ că amenda Colterm s-a luat din cauza lui Robu: fostul edil NU i-a lăsat bani

"Amenda nu a primit-o municipiul, că primăria nu are cazane, ci Colterm. Amenda aceasta dată de fondul de mediu și care se plătește către Guvern, reprezintă mai puțin de jumătate din datoriile Colterm tot către stat, către ANAF în această speță. Dacă se va pierde în instanța definitivă, ceea ce nu e sigur, suma se va adăuga datoriilor către stat pe care societatea le-a tot acumulat de 10 ani. Primăria Timișoara nu a primit nici o amendă, primăria nu operează cazane și nu arde cărbune sau gaz. Amenda a primit-o Colterm. În 2020 primăria Timișoara a dat undeva la 180 de milioane de lei către Colterm, o sumă uriașă, tocmai ca să asigure funcționarea acestei societăți cu probleme", acuză Lațcău.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri