Victor Negrescu a criticat comunicarea publică după incidentul cu drona. Social-democratul, vicepreședinte al PE susține că subiectul trebuia tratat cu maximă seriozitate și actorii relevanți ai statului român ar trebui să se coordoneze mai bine atunci când fac declarații publice.
„Sunt inadvertențe între declarațiile președintelui României și declarația pe care a avut-o ministrul Apărării. (...) Remarcăm faptul că întraga comunitate internațională a transmis public mesaje de solidaritate cu România, atacând practic această testare a capacității de apărare a României”, a declarat la Digi24, Victor Negrescu.
Europarlamentarul susține că trebuia să existe niște proceduri clare, ori din toate comunicările publice ale Ministerului Apărării reiese că nu avem așa ceva.
Temeri la nivelul populației generate de declarațiile neclare
„Nu poți să spui, pe de-o parte că piloții decid, de cealată parte să spui că responsabiliul de zonă decide și să avem un ministru al Apărării și un președinte responsabili de zona de apărare iar aceștia să nu fie implicați direct în luarea unei astfel de decizii”, a arătat Ngrescu.
El susține că toate aspectele legate de incident sunt neclare și acest lucru generează temere la nivelul populației.
„Este incoerent să comunici într-o astfel de manieră”
„Oamenii nu mai înțeleg: a existat o dronă, n-a existat o dronă? Era încărcată, nu era încărcată? Știe statul român ce trebuie să facă? (...) Această lipsă de calitate generează o imagine de stat slab, incapabil să se protejeze și Federația Rusă deja a râs de noi spunând că am văzut OZN-uri, că nu erau drone, ceea ce grav”, a adăugat Negrescu.
„Nu poți, tu, Ministerul Apărării, să ieși public: atenție a fost o dronă timp de 50 de minute deasupra României și pe urmă să spui: piloții au decis. Este incoerent să comunici într-o astfel de manieră”, a adăugat acesta.































Comentează