România trebuie să-şi fixeze ca obiectiv, prin prisma gradului de risc şi a ponderii sale, să obţină minimum 20 de miliarde de euro din cele 150 de miliarde de euro anunţate de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru acordarea de credite în domeniul apărării, a declarat marţi, la Strasbourg, eurodeputatul PSD Victor Negrescu.
Cele 150 de miliarde de euro reprezintă componenta de credite cu dobândă redusă care vor fi contractate de Comisia Europeană din planul de 800 de miliarde pentru reînarmarea UE, în care restul de 650 de miliarde de euro ar urma să fie asigurate din investiţii naţionale, fonduri UE sau mediul privat.
"Cred că este crucial pentru România deja să facă demersuri pentru a ne asigura că formula de distribuţie a acestor fonduri ia în considerare riscurile pe care le întâmpină statele membre şi în mod special faptul că statele aflate în prima linie sunt cele care au nevoie urgentă de finanţare pe componenta de apărare. Asta înseamnă că, în consecinţă, trebuie să avem o formulă de calcul care să ţină cont de aceste riscuri suplimentare", a declarat Victor Negrescu într-un briefing pentru jurnalişti români, conform AGERPRES.
"Cred că din cele 150 de miliarde de euro România trebuie să-şi fixeze ca obiectiv - şi prin prisma gradului de risc, şi prin prisma ponderii sale - să obţină minim 20 de miliarde de euro, fonduri care să ajungă la noi în ţară fie printr-o distribuţie naţională, fie prin posibilitatea de a participa efectiv la competiţii europene şi automat a reuşi să obţinem minim această valoare din acest program european ce urmează a fi definit în lunile care urmează", a adăugat el.
Negrescu, care este vicepreşedinte al Parlamentului European, a pledat pentru "o strategie eficientă, cu paşi bine gândiţi" a României, care să stabilească "care sunt proiectele pe care le punem pe masă", pentru a nu ne regăsi din nou în situaţia Planului de Redresare şi Rezilienţă Naţională, care "nu s-a scris bine".
"Noi trebuie să gândim încă de acum, avem acest proces de consultare publică, să implicăm şi companiile de resort şi din zona publică, şi din zona privată şi să punem acele proiecte pe masă şi doar aşa vom putea obţine bani acum", a mai afirmat Negrescu.
El a explicat că tratatele europene specifică foarte clar ce tipuri de finanţări sunt eligibile din bani europeni şi că este vorba "în general de capacităţi de producţie şi tot ce înseamnă zona de tehnologie duală".
"De aceea, de exemplu, au fost dronele evocate ca fiind eligibile. Cumpărarea de echipament militar presupune o atenţie sporită la aceste tratate europene. S-au făcut nişte modificări de regulamente, dar nu toate categoriile de echipamente militare este posibil să fie cumpărate astăzi din bani europeni", a atras el atenţia.
"Eu cred că Europa trebuie să investească în capacităţi industriale mai mult decât în achiziţii şi cred, de asemenea, că trebuie să avem sisteme comune. Cu cât există o interconectare mai mare, o interdependenţă mai mare între statele membre, cu atât garanţiile de securitate comune vor viza mai mult toate state", a afirmat Negrescu.
El a mai pledat şi ca statele terţe să poată fi eligibile în proiectele din ReArm Europe, "dar doar în măsura în care şi acele state vor cofinanţa acest fond".
Negrescu a mai afirmat că în prezent nu este fixat un orizont de aşteptare pentru predarea proiectelor, dar că se aşteaptă ca, în perspectiva summitului NATO din vară de la Haga, să apară mai multe detalii.
"Probabil după acel summit o să intrăm deja în linie dreaptă în creionarea acestor programe de înzestrare şi dezvoltare a industriei militare europene. Deci mai avem, în opinia mea, undeva la trei luni de reflecţie, unde trebuie să gândim aceste lucruri până vom intra într-un scadenţar pe care Comisia Europeană îl va prezenta. Aceste trei luni sunt cruciale în a identifica proiectele şi atrage investitorii, pentru că e o bătălie mare la nivel european în a convinge companiile de resort care au o tehnologie militară să investească în propriile ţări", a pledat vicepreşedintele PE.
"Nu e ca şi cum te trezeşti astăzi şi mâine poţi elabora un proiect. Este imposibil lucrul acesta. De aceea cred că trebuie o atenţie sporită din partea autorităţilor naţionale şi sper ca disputele politice de la noi din ţară să nu afecteze această capacitate a României, pentru că din nou am pierde un moment esenţial", a atras el atenţia.
Victor Negrescu: România trebuie să obţină 20 de miliarde de euro din cele 150 anunţate de CE pentru credite în apărare
Explorează subiectul
Articole Similare

1.589
Scandalul pe blindate se aprinde în justiție: Romtehnica cere despăgubiri de aproape 40 milioane euro de la Otokar
1.589

33
UE înregistrează cel mai bun an turistic din istorie: 3,08 miliarde de nopți de cazare
33

4.293
După acordul UE-Mercosur, Europa este foarte aproape de un acord cu o mare putere mondială
4.293

349
Axinia (ECR/AUR): Pasagerii vor avea două bagaje de mână gratuite în avion
349

60
Numărul imigranţilor ilegali care au trecut graniţa Uniunii Europene a scăzut semnificativ în 2025, potrivit Frontex
60

5.519
Afirmație neașteptată făcută de șefa politicii externe a UE, într-un grup restrâns. Declarația, percepută ca o reacție la presiunea acumulată
5.519

128
Reprezentanții Shein, audiați în Parlamentul European - Suspiciuni de nereguli grave
128

97
Gheorghe Falcă: „Reconstrucția Ucrainei este o responsabilitate strategică europeană”
97

24
Uniunea Europeană investeşte peste 307 milioane euro în inteligenţa artificială şi tehnologiile conexe
24

67
Comisia Europeană anunţă un nou mecanism dinamic de reducere a plafonului de preţ pentru ţiţeiul rusesc
67

5.365
Viktor Orban trage un puternic semnal de alarmă, după ultima decizie a Comisiei Europene: Europa merge la război!
5.365

1.658
Pas important spre bagajul de mână gratuit în avioane: vot-cheie în Parlamentul European
1.658

1.861
UE face tot posibilul să rămână la masa negocierilor și pregătește un post de negociator special pentru dialogul cu Putin
1.861

















Comentează