DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Victor Negrescu: 'Votul din PE cu privire la aderarea României la Schengen poate reprezenta o bună ocazie să solicităm un vot în Consiliul JAI'

MAE
Victor Negrescu

Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat, marţi, că votul din Parlamentul European cu privire la aderarea României la Schengen poate reprezenta "o bună ocazie" de a se solicita un vot în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne.

"Votul din Parlamentul European cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen poate reprezenta o bună ocazie să solicităm un vot în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne. În calitate de ministru am acordat o importanţă deosebită procesului de aderare la Schengen şi am solicitat ca structura interministerială responsabilă de aderare să aprobe o strategie în acest sens redactată împreună cu specialiştii MAE. De altfel, a fost pentru prima oară în ultimii ani când a fost convocată", a declarat Negrescu.

El a precizat că votul reconfirmă faptul că România are prieteni în UE, iar acum e momentul ca România să aibă o strategie reală, relatează agerpres.ro.

"Ţara noastră a solicitat de peste 20 de ori un vot în JAI. Poate este timpul să avem o strategie reală în domeniu şi să nu mai fim atât de ezitanţi. Votul pozitiv din Parlamentul European reconfirmă faptul că România are prieteni în Uniunea Europeană şi că discursul anti-european nu îşi are locul la noi ţară. Demersul legislativului european nu este însă ceva nou. În 2016, ca urmare a petiţiei iniţiate de PES activists România, semnată de 40.000 de români şi depusă la Parlamentul European, am primit un răspuns similar", a mai spus fostul ministru.

Plenul Parlamentului European a adoptat marţi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care solicită admiterea imediată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie.

Rezoluţia a fost aprobată cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri.

Rezoluţia se bazează pe un raport realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor - S&D), în care el aduce critici Consiliului UE pentru că nu a permis aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.