Victor Pițurcă, antrenorul Universității Craiova, a declarat, duminică, după victoria obţinută de Universitatea Craiova în faţa lui FC Hermannstadt, scor 3-0, că este mulțumit de evoluția elevilor săi, anunță MEDIAFAX.
”Mi-a plăcut cum a arătat echipa, dar sigur că vreau mai mult. Mi-aș dori ca meciurile să se termine la o diferență de 4-5 goluri în favoarea nostră. Voiam să marcăm 3 goluri pentru a-i întrece pe cei de la Astra la golaveraj. Am mare încredere în toți jucătorii sub 21 de ani. Și veți vedea că vor mai veni 2-3 jucători de la echipa a doua care vor pune probleme titularilor. Gazonul a fost bun, nu s-a rupt o brazdă. S-a prezentat în condiții excelente și va deveni mult mai bun”, a declarat tehnicianul Craiovei.
Citește și: Cozmin Gușă face dezvăluiri bombă: A făcut fel de fel de demersuri să mă aresteze
În clasamentul Ligii 1, Universitatea Craiova se află pe locul 2, cu un total de 31 de puncte.
Comentează