Fostul premier Victor Ponta susține că tot spectacolul cu revocarea Laurei Codruța Kovesi este o farsă. Ponta susține că totul este făcut de Liviu Dragnea pentru a da carne de tun televiziunilor de casă, dar și pentru ca electoratul PSD să nu își dea seama de eșecul guvernării.
”Mi se pare o farsă evidentă, toată chestia asta! Dar bănuiesc că vă așteptați să vedeți care sunt efectele juridice. Sau dacă vreți din punct de vedere politic, miza este pentru cei de la televiziuni, care cred cu tărie în lupta împotriva DNA, pentru Antenă, pentru RTV, îi mai duce Dragnea puțin cu zăhărelul.
Totodată, electoratul PSD trebuia să nu audă sub nicio formă că în loc de creștere de salarii de 25% s-au transformat în creșteri zero și sunt fericiți cei care nu au parte de scăderi”, a declarat Victor Ponta, la ”România 9”, de la TVR.
Victor Ponta susține că Liviu Dragnea s-a dus la Cotroceni pentru a-și negocia dosarele cu președintele Klaus Iohannis.
”Am aflat de la domnul Iohannis că a venit un domn pe ușa din spate de la Cotroceni, un domn cu o doamnă. În ce calitate a fost invitat domnul Dragnea, de ambasador al Republicii Teleorman? Al doilea de ce nu a fost invitat? Domnul Dragnea s-a dus să își negocieze vreun dosar”, a mai spus Ponta.
Comentează