Victor Ponta execută ordinul lui Liviu Dragnea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 30-09-2015

Actualizat: 30-09-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liviu Dragnea i-a ordonat lui Victor Ponta să prezinte motivul pentru care Guvernul vrea un nou acord cu FMI și să-l prezinte partidului. La mai puțin de o zi de la cererea lui Dragnea, Ponta a executat. Guvernul va pregăti un punct de vedere în ceea ce priveşte încheierea unui nou acord cu instituţiile financiare internaţionale, pe care îl va prezenta liderilor coaliţiei de guvernare, Opoziţiei, BNR şi Preşedinţiei.

"Vom pregăti pentru toţi liderii politici şi cei ai coaliţiei de guvernare, ai Opoziţiei, pentru Banca Naţională, Preşedinţie, punctul nostru de vedere legat de un nou acord preventiv cu instituţiile financiare internaţionale. Guvernul nu mai are de dat niciun dolar, nu avem nevoie să împrumutăm niciun dolar. Dar opinia noastră argumentată este că, într-o perioadă atât de tulbure, pe plan european şi mondial, faptul că avem alături de noi instituţiile financiare internaţionale e un lucru pozitiv", a spus premierul Victor Ponta, miercuri, la începutul şedinţei Guvernului.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că Guvernul ar trebui să vină în faţa partidelor şi a preşedintelui Klaus Iohannis cu o analiză serioasă în privinţa oportunităţii încheierii sau nu a unui nou acord cu FMI.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri