Victor Ponta, intrevedere cu presedintele Republicii Populare Chineze

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 02-09-2014

Actualizat: 02-09-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"Vizita dvs. coincide cu aniversarea a 65 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România și totodată a 10 ani de la stabilirea parteneriatului amplu de prietenie și colaborare având o semnificație deosebită (...) De-a lungul anilor, cele două părți s-au tratat cu respect reciproc, sinceritate, răspundere comună la greutăți și încercări. Raporturile bilaterale s-au păstrat în vederea realizării unei dezvoltări stabile și sănătoase. Cu privire la problemele fundamentale și interesele majore ale Chinei, România a susținut necontenit politicile pentru o singură Chină, acordând permanent sprijinul ferm poziției Chinei. Partea chineză dă o înaltă apreciere în această privință", a declarat Xi Jinping în cadrul convorbirilor purtate în plenul celor două delegații.


Președintele chinez a amintit de vizita pe care a efectuat-o în luna martie în Europa, context în care a ajuns la un larg consens cu liderii UE referitor la cele 4 elemente cheie privind parteneriat chino-european: pace, creștere economică, reformă, civilizație, precum și împletirea celor două piețe, China și Europa.

La rândul său, premierul Victor Ponta a afirmat că întâlnirile oficiale avute în Republica Populară Chineză arată nivelul extrem de înalt al relațiilor dintre cele două țări. Ponta a adăugat că împlinirea a 65 de ani de relații diplomatice reprezintă o perioadă de timp în care România și China au dovedit întotdeauna respect și prietenie.

"Urmărim cu foarte multă atenție și admirație eforturile pe care China le face pentru a se dezvolta în continuare, pentru a aplica reforme, pentru a asigura bunăstarea întregului popor, cel mai numeros din lume", a spus premierul român.

Ponta a adăugat că parteneriatul strategic China-UE reprezintă o axă de pace, de progres și de înțelegere, un exemplu pentru întreaga omenire.

Premierul Ponta a avut apoi o întrevedere cu Zhang Dejiang, președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze, membru al comitetului Permanent al biroului politic al CC al PCC.

Înaltul demnitar chinez a salutat prezența delegației române în China și a subliniat eforturile depuse de premierul Victor Ponta pentru aprofundarea relațiilor dintre China și România în diverse domenii.

La rândul său, Victor Ponta a mulțumit pentru primirea extrem de călduroasă a delegației române la Beijing și a transmis un mesaj de salut în numele președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Delegația guvernamentală condusă de premierul Victor Ponta își va încheia vizita oficială în Republica Populară Chineză marți seară, urmând să ajungă la București în cursul dimineții de miercuri.

Agerpres
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri