Că a fost sau nu grav că s-a îmbrăcat în polițist ar fi trebuit să spună judecătorii din România printr-o sentință! Nu a fost însă să fie, fiindcă fapta s-a prescris, așa că fiul de milionar Victoraș Micula scapă nepedepsit!
Micula a participat la o descindere a Poliției purtând haine de polițist. Mai mult, avea acces și la baza de date a MAI. Faptele s-au petrecut în 2018, în luna noiembrie. Atunci, tânărul milionar orădean a fost cooptat într-o acţiune poliţienească de prindere în flagrant a interlopului Alin Mărginean, bănuit că s-a urcat drogat la volan.
Iată ce spunea Parchetul Bihor în 2020
”În noaptea de 16/17 noiembrie 2018, agentul de poliție Vaida Ovidiu, cu ocazia întreprinderii unei acțiuni polițienești de constatare în flagrant a unei posibile infracțiuni săvârșite de o persoană de sex masculin (conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau altor substanțe), i-a oferit lui Micula Victor spre purtare geaca sa de serviciu, cu culoare verde fosforescentă, avea pe braț emblema ”Poliția Română”, precum și o cagulă, pentru ca acesta din urmă să nu fie recunoscut de persoana reclamată și să i se creeze astfel aparența că este polițist, de natură a justifica prezența sa la fața locului, pe care Micula Victor le-a folosit cu ocazia acelui eveniment, creând convingerea celor prezenți la fața locului că este lucrător de poliție, după care a efectuat în acea noapte mai multe activități specifice unui lucrător de poliție (percheziție corporală, percheziție autovehicul, asistare la toată activitatea de constatare a infracțiunii, însoțire persoană cercetată la spital pentru recoltare de probe biologice, etc), cu permisiunea agentului de poliție Vaida Ovidiu”, se arată în răspunsul Parchetului Bihor.
Acum, faptele s-au prescris, așa că Micula a scăpat basma curată.
Comentează