Victoria Carl, suspendată 18 luni pentru dopaj

Autor: Diana Pană

Publicat: 02-04-2026 23:12

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik.com

Schioarea Victoria Carl, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2022, a fost suspendată 18 luni de Curtea Germană de Arbitraj Sportiv, în urma unui rezultat pozitiv la testul antidoping pentru substanţa interzisă clenbuterol, înregistrat anul trecut, a anunţat joi agenţia antidoping din Germania, conform news.ro.

Suspendarea, care ţine cont de suspendarea provizorie a sportivei de 30 de ani în urma unui rezultat pozitiv la un test antidoping efectuat în afara competiţiei, va expira la 25 noiembrie. Decizia poate fi contestată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Carl, care a câştigat medalia de aur la sprintul pe echipe şi medalia de argint la ştafetă la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, a ratat ediţia din acest an a Jocurilor, de la Milano-Cortina.

Federaţia germană de schi a solicitat achitarea lui Carl în luna iunie, susţinând că i s-a furnizat din greşeală un medicament care conţinea substanţa interzisă şi că pachetul a fost pregătit de personal necalificat.

Carl a susţinut că nu ştia că medicamentul pentru tuse care i-a fost prescris conţinea substanţa interzisă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri