Victorie categorică pentru liderul FC Barcelona în campionatul Spaniei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-03-2026 12:05

Article thumbnail

Sursă foto: akatsuki-d.com

Echipa FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a învins pe teren propriu, cu scorul de 5-2, formaţia Sevilla FC, într-un meci contând pentru etapa a 28-a din La Liga, disputat duminică, potrivit Agerpres.

Căpitanul Raphinha a marcat trei dintre golurile gazdelor (9, 21, 51), primele două din penalty, celelalte reuşite ale Barcei aparţinându-le lui Dani Olmo (38) şi Joao Cancelo (60). Oaspeţii au înscris la rândul lor prin Oso (45+3) şi Djibril Sow (90+2).

Graţie acestui succes, FC Barcelona a acumulat 70 de puncte şi refăcut avansul de patru lungimi faţă de rivala Real Madrid (locul 2), învingătoare la rândul ei sâmbătă, pe Bernabeu, în partida cu Elche (4-1).

Catalanii au pregătit, totodată, în cea mai bună manieră returul cu Newcastle din optimile de finală ale Ligii Campionilor, programat miercuri pe Camp Nou (1-1 în tur).

Acest succes a venit chiar în ziua în care Joan Laporta a fost reales în funcţia de preşedinte al clubului FC Barcelona, pentru un nou mandat de cinci ani.

Tot duminică, portarul Ionuţ Radu a ajutat echipa Celta Vigo să obţină un punct pe terenul formaţiei Betis Sevilla (scor 1-1), una dintre rivalele sale în lupta pentru calificarea în viitoarea ediţie a cupelor europene.

Celta, a deschis rapid scorul pe stadionul La Cartuja, prin Ferran Jutlga, gazdele restabilind egalitatea în debutul reprizei secunde, prin Hector Bellerin (49).

În urma acestei remize, Celta a rămas pe locul al şaselea în clasament, cu 41 puncte, în timp ce Betis Sevilla ocupă în continuare poziţia a cincea, care asigură participarea la viitoarea ediţie a Europa League, cu 44 de puncte.

Rezultate:
Vineri
Deportivo Alaves - Villarreal 1-1
Au marcat: Rafa Marin (40 - autogol), respectiv Pepe (90+8).

Sâmbătă
Girona - Athletic Bilbao 3-0
Au marcat: Hugo Rincon (4), Ounahi (77), Claudio Echeverri (90+2).

Atletico Madrid - Getafe 1-0
A marcat: Nahuel Molina (8).

Real Oviedo - Valencia CF 1-0
A marcat: David Costas (30).
Portarul Horaţiu Moldovan a fost rezervă la gazde.

Real Madrid - Elche 4-1
Au marcat: Rudiger (39), Fede Valverde (44), Huijsen (66), Guler (89), respectiv Angel (85 - autogol).

Duminică
Mallorca - Espanyol Barcelona 2-1
Au marcat: Pablo Torre (65), Samu Costa (88), respectiv Pickel (36).

FC Barcelona - Sevilla FC 5-2
Au marcat: Raphinha (9 - penalty, 21 - penalty, 51), Olmo (38), Cancelo (60), respectiv Oso (45+3), Djibril Sow (90+2).

Betis Sevilla - Celta Vigo 1-1
Au marcat: Bellerin (49), respectiv Jutlga (4).
Portarul Ionuţ Radu a fost integralist la Celta.

Real Sociedad - Osasuna Pamplona 3-1
Au marcat: Oyarzabal (24 - penalty), Goncalo Guedes (27, 52), respectiv Victor Munoz (77).

Echipa internaţionalului român Andrei Raţiu, Rayo Vallecano, va primi luni vizita formaţiei Levante, în ultimul meci al rundei a 28-a din La Liga.

Clasament:
1. FC Barcelona 70 puncte
2. Real Madrid 66
3. Atletico Madrid 57
4. Villarreal 55
5. Betis Sevilla 44
6. Celta Vigo 41
7. Real Sociedad 38

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri