Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victorie dramatică pentru Petrolul Ploieşti în Superligă, 2-1 cu Poli Iaşi

Twitter
Petrolul Ploiesti

Petrolul Ploieşti a învins-o dramatic pe Politehnica Iaşi, cu scorul de 2-1 (0-1), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 26-a a Superligii de fotbal.

Oaspeţii au deschis scorul prin fundaşul Rareş Ispas (30), în urma unui corner, dar Petrolul a egalat după pauză, prin Alexandru Musi (60), printr-o execuţie de efect din careul oaspeţilor, potrivit Agerpres.

Poli Iaşi a fost aproape să marcheze pe final, prin Luca Mihai, care a trimis în bară (86).

Ploieşteni au reuşit golul victoriei, prin kosovarul Albin Berisha (90+4), pe contraatac, după o pasă greşită şi inexplicabilă dată de nord-macedoneanul Todor Todoroski (Poli Iaşi) în jumătatea adversă. Berisha a marcat la meciul său de debut.

O fază controversată s-a petrecut în min. 21, când Paul Papp l-a faultat dur pe Rareş Ispas, dar a primit doar cartonaş galben.

Poli Iaşi nu a mai câştigat de trei etape, în care a obţinut un singur punct.

Petrolul venea după două egaluri şi un eşec.

FC Petrolul Ploieşti - FC Politehnica Iaşi 2-1 (0-1), Stadion ''Ilie Oană'' - Ploieşti
Au marcat: Alexandru Musi (60), Albin Berisha (90+4), respectiv Rareş Ispas (30).
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitri asistenţi: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea)
Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) - CCA, Ion Ion (Bucureşti) - LPF

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.